2024-05-19 07:15

APLICAȚIE. De acum poți afla instant informații despre ingredientele, aditivii și caloriile din produsele alimentare

 |  10:13
APLICAȚIE. De acum poți afla instant informații despre ingredientele, aditivii și caloriile din produsele alimentare

A fost lansată aplicaţia prin care consumatorii pot afla în timp real informaţii extreme de utile despre ingrediente, numărul şi tipul aditivilor alimentari, calorii, precum şi cantităţile de sare şi zahăr din produsele alimentare. InfoCons poate fi descărcată gratuit şi este disponibilă atât pentru sistemul de operare Android, cât şi pentru cel IOS, și poate fi utilizată printr-o simplă scanare a codului de bare a produsului dorit.

"Este prima aplicaţie care te ajută să decizi tu pentru tine, fără a mai fi influenţat de mesaje publicitare sau alte tipuri de mesaje. Astfel, ce mănânci, cât mănânci, ce cumperi, cât cumperi, de unde cumperi sunt decizii care devin real ale tale. Aplicaţia InfoCons, fiind la început de drum, este un pionier în domeniu şi aşteptăm ca fiecare dintre consumatori să ne împărtăşească bunele şi relele, pentru a o putea dezvolta, dar şi de a o completa cu produse care astăzi nu se regăsesc în baza de date. Este o aplicaţie care te ajută şi când călătoreşti: eşti în Dubai, în Grecia sau în Rusia, în China sau în Finlanda, cu ajutorul aplicaţiei InfoCons, poţi tu să decizi pentru tine ceea ce mănânci şi ce cumperi. Ia atitudine, nu te lăsa influenţat, decide tu pentru tine!", a declarat preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea, într-un comunicat transmis Agerpres.

Totodată, consumatorii pot genera o listă de produse preferate pentru a afla instant cantitatea totală pe care aceste produse o au din punct de vedere al: aditivilor alimentari şi tipul acestora, sare, zahăr şi calorii. Astfel, ei pot decide dacă vor consuma sau nu toate aceste produse în funcţie de rezultatele obţinute.

Aplicaţia InfoCons este un instrument dedicat pentru protecţia consumatorilor, gândită şi dezvoltată pentru a facilita procesul de achiziţionare a produselor şi citire a etichetelor. Toţi consumatorii indiferent de vârstă, gen sau locaţie pot utiliza acest instrument care le oferă o radiografie instantă a informaţiilor de pe etichetă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE