2022-07-03 14:03

Anunț de presă privind începerea proiectului "Promovarea tehnicilor de olărit tradițional pentru copiii din județele Harghita și Covasna"

 |  13:45

Asociația „Suflet Fericit”, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului (SGG) prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare, oficializeaza demararea proiectului „Promovarea tehnicilor de olărit tradițional pentru copiii din județele Harghita și Covasna”. Scopul principal al acestui proiect este acela de a promova în rândul copiilor din județele Harghita și Covasna patrimoniul cultural și tradițiile.

Proiectul introduce copiii în arta modelării în lut, oferindu-le o altă abordare a procesului de cunoaștere a culturii indentitare, și dându-le în același timp posibilitatea ca mai târziu să își poată transforma această pasiune într-o meserie.

De asemenea, acesta constă într-un eveniment realizat online în care introducem copiii în arta olăritului, oferindu-le posibilitatea de a participa la un training online de modelare în lut în care copiii să învețe să folosească kitul de modelare în lut și să realizeze mini obiecte decorative cu motive tradiționale și specifice zonei geografice respective.

Olăritul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri, și a apărut pe teritoriul României încă din era neolitică. În județele Covasna și Harghita, cu precădere în mediul rural, s-au conservat tehnicile prin care se modelează lutul și duc mai departe perfecțiunea acestui meștesug. Din păcate, odată cu trecerea anilor, conservarea acestor mesteșuguri și tradiții devine tot mai dificilă, tocmai pentru ca întreaga societate se concentrează mai mult pe boom-ul tehnologic și mult mai puțin pe conservarea patrimoniului cultural imaterial național.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-21

Documente:



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE