2024-04-26 13:48

Amenzi peste amenzi date în Capitală pentru nerespectarea măsurilor de combaterea a noului coronavirus

 |  19:42
Amenzi peste amenzi date în Capitală pentru nerespectarea măsurilor de combaterea a noului coronavirus

Poliţiştii au aplicat, la sfârşitul săptămânii, amenzi de peste 110.000 de lei în urma controalelor efectuate la peste 60 de operatori economici. Aceaste acțiuni au urmărit respectarea prevederilor Legii nr. 55 /2020 privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a altor norme privind protecţia cetăţeanului.

"Şi în acest sfârşit de săptămână, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale şi Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, a efectuat verificări la peste 60 de operatori economici - complexuri comerciale, hipermarket-uri, terase şi restaurante, dar şi în mijloacele de transport în comun, fiind legitimate aproximativ 400 de persoane", potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei.

Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, precum şi pentru situaţii ce cad sub incidenţa legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE