2024-05-04 07:05

TRADIȚII de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir

 |  13:14
TRADIȚII de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir

În fiecare an, pe 26 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, a vorbit despre tradiţiile şi obiceiurile acestei mari sărbători, la români.

Sfântul Dimitrie a trăit în perioada împăraţilor Diocletian şi Maximian şi a fost fiul prefectului din Tesalonic.

A fost numit ca guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui.

De Sfântul Dimitrie se aprinde o roată din paie. Rolul focului este acela de a le oferi căldură morților, dar și de a feri gospodăria de animale sălbatice.

Ca să îți meargă bine tot anul trebuie să le aprinzi o lumânare celor trecuți la Domnul și să împarți bucate pentru sufletul lor. Așa vor avea lumină și căldură.

Totodată, ca să îți meargă bine până la final de an, nu trebuie să speli sau să te cerți cu cei apropiați.

Se mai spune că, de Sfântul Dimitrie, nu trebuie să folosești pieptenul, pentru că astfel atragi asupra ta primejdii și necazuri.

Pentru a afla cum va fi vremea, păstorii își așează cojocul pe iarbă, în mijlocul oilor, așteptând să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi una bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Etnologul Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, a povestit şi despre Focul lui Sumedru, o tradiţie românească, veche de două mii de ani.

"Sumedru încuie vara, precum la Sfântul Gheorghe deschide vara. Este un final de trecere de la anotimpul îmbelşugat către anotimpul iernii, care este un anotimp sterp. Sumedru mai este şi un patron al păstorilor.

Se fac ritualuri de divinaţie, de aparare. Păstorii au tot felul de ritualuri străvechi pentru a afla cum va fi iarna. Focul de Sumedru este celebru. Era un foc care se făcea pentru purificare. Cei care săreau prin foc erau purificaţi de orice boală." a spus etnologul.

"Astăzi avem atât sărbătoarea creştină, Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, cât şi sărbătoarea lui Sumedru, care este o componentă în sărbătoarea creştină a vechilor tradiţii şi ritualuri precreştine. 

Noi, românii, avem această extraordinară capacitate şi binecuvântare de a păstra noi tradiţii, care au dispărut în restul Europei şi chiar în restul lumii.", a mai spus etnologul Paula Popoiu, citata de Antena 3.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE