2022-08-14 08:53

Poșta Română, parteneriat cu OLX: Vor livra colete la un tarif preferențial

 |  16:04
Poșta Română, parteneriat cu OLX: Vor livra colete la un tarif preferențial

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) anunţă încheierea unui contract cu OLX România, prin care cumpărătorii vor putea opta pentru livrarea produselor prin intermediul operatorului poştal naţional, la un tarif preferenţial, cu până la 44% mai mic faţă de costurile standard, arată Agerpres.

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis marţi AGERPRES, coletele vor ajunge în posesia cumpărătorilor prin serviciul Inter Point al Poştei Române, destinat clienţilor care vând sau cumpără bunuri de pe platformele de anunţuri online.

"Prin parteneriatul încheiat cu OLX România, venim în sprijinul utilizatorilor acestei platforme, cu un tarif cu până la 44% mai mic, spre deosebire de tarifele de listă. Suntem încântaţi că OLX a identificat în Poşta Română un partener de încredere şi s-a îndreptat către noi, prin încheierea acestui contract, în urma analizei din care a reieşit că 26% din trimiteri se livrau prin intermediul companiei noastre. Avem convingerea că va fi un parteneriat de succes şi estimăm un trafic de peste 600.000 de colete, anual", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Odată cu acest parteneriat, opţiunea de livrare prin Poşta Română se efectuează foarte uşor, de către vânzător, din contul său de client OLX, având posibilitatea de a selecta, dintr-un număr de 800 de subunităţi poştale informatizate, una agreată de cumpărător, de unde acesta îşi va ridica trimiterea.

"Vânzătorul efectuează AWB-ul direct din platforma OLX şi îl prezintă, împreună cu coletul, la orice oficiu poştal. Trimiterile vor ajunge la destinaţie în maximum două zile de la prezentare, în cazul livrărilor efectuate în acelaşi judeţ, şi în maximum trei zile, pentru livrarea în alte judeţe. Acestea vor putea fi monitorizate în sistem Track&Trace pe întreg fluxul tehnologic, de la prezentare şi până la livrare. Greutatea maximă admisă a expediţiei este de 30 kg. Poşta Română asigură avizarea destinatarilor prin transmiterea unui SMS, la momentul sosirii trimiterii în subunitatea poştală. De asemenea, cumpărătorului i se oferă opţiunea deschiderii coletului la livrare, în vederea verificării conţinutului. Toate cheltuielile sunt suportate de cumpărător, care face plata, la destinaţie, prin mandat poştal. Trimiterile vor fi păstrate în subunităţile poştale, la dispoziţia destinatarilor, timp de zece zile. În cazul în care coletele nu sunt ridicate sau sunt refuzate, acestea sunt returnate expeditorilor, costurile fiind suportate de compania OLX", precizează operatorul poştal.

OLX este cel mai mare site de anunţuri din România, cu peste 10 milioane de vizitatori unici lunar şi peste 1,4 milioane de anunţuri active. Totodată, platforma este cea mai folosită aplicaţie de cumpărături online din România, clasându-se pe primul loc în categoria Shopping din Google Play şi App Store.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. De asemenea, mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE