2024-05-08 04:59

Cum poți mânca CIOCOLATĂ fără să te îngrași

 |  23:26
Cum poți mânca CIOCOLATĂ fără să te îngrași

Ciocolata se numără printre cele mai populare dulciuri. Toată lumea o adoră, desi poate afecta silueta, dar și sănătatea, consumată în exces. Ce opțiuni avem pentru a ne bucura de acest desert, dar fără consecințe nedorite.

Ciocolata neagră

„Care ar putea fi cel mai simplu înlocuitor pentru ciocolată? Ciocolata însăși, bineînțeles. Spre deosebire de variantele cu lapte sau diverse arome, ciocolata neagră reprezintă fără doar și poate o opțiune mai sănătoasă. În primul rând, conține mai puțin zahăr. În plus, flavonoidele pe care ciocolata neagră le conține ajută celulele din corp să funcționeze mai eficient. E important să alegem variantele care conțin cel puțin 70% cacao pură și să o consumăm în cantități mici. Ciocolata neagră este un antioxidant foarte bun”, explică nutriționistul Gianluca Mech.

Pudra de cacao

„La fel ca ciocolata neagră, pudra de cacao are un gust delicios și este bogată în vitamine și minerale. Spre exemplu, fier și magneziu, care îmbunătățesc funcționarea celulelor roșii din sânge. Mă refer aici bineînțeles la pudra de cacao pură, neîndulcită. Varianta neprocesată are de obicei o culoare ceva mai deschisă și un gust intens fructat”, adaugă nutriționistul.

Roșcove

„Pudra de roșcove seamănă foarte bine cu cea de cacao. Are totuși o textură și un gust diferit, mai blând. Conține foarte puține calorii și nu conține cofeină. Poate fi folosită ca înlocuitor de cacao în diferite deserturi și creme fără zahăr”, spune nutriționistul.

Boabe de cacao

„Pe piață se găsesc boabe de cacao ecologice. Ele pot fi consumate ca atare sau amestecate cu iaurt, miere, etc. Ele ajută la sănătatea inimii și sistemului cardiovascular, suprimă apetitul și protejează organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi”, dezvăluie nutriționistul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE