2024-05-02 19:34

Cel mai PERICULOS pește. Medic: "Provoacă ceață mentală!"

 |  16:10
Cel mai PERICULOS pește. Medic: "Provoacă ceață mentală!"

Medicul Radu Țincu a explicat care sunt peștii care conțin cea mai mare cantitate de mercur și cum putem limita intoxicația cu această substanță.

"La nivel european, principala sursă de expunere la Mercur nu este vrăjitoria, ci consumul de alimente contaminate cu Mercur. 

Pe primul loc, din păcate, în Europa, sunt peștele și fructele de mare. 

Toată lumea mă întreabă dacă eu mănânc. Desigur, pentru că nu putem elimina din alimentație peștele și fructele de mare. Dar sunt niște recomandări cu privire la ce ar trebui să mâncăm ca să avem un risc mai mic să ne contaminăm.

Trebuie să înțelegem că Mercurul se bioaccelerează, adică odată ce ajunge în apele mărilor și oceanelor, el este preluat de pești din ce în ce mai mari. Adică peștii mari îi mănâncă pe cei mici care la rândul lor s-au încărcat cu Mercur și tot așa. Mercurul din ape este din poluare, vapoare, accidente ecologice, pentru că sunt atât de multe, dar în principal, deversările sunt principala sursă care contribuie la acumulare de Mercur în apele mărilor și oceanelor. 

Peștii mari sunt conțin cea mai mare cantitate de mercur

Evident, și mările sunt diferit încărcate. Sunt unele din zonele asiatice, unde legislația e mult mai permisivă cu deversările decât în zona europeană.  

De asemenea, spunând de bioaccelerare, asta înseamnă că peștii care sunt în lanțul trofic cel mai evoluat, cei mai mari și răpitori, sunt cei mai încărcați. Și este frecvent folosită ca exemplu comparația dintre sardină și rechin. Sardina și rechinul au o diferență de aproape 200 de ori în ceea ce privește cantitatea de Mercur pe care o înmagazinează. Rechinul are mult mai mult Mercur, pentru că el mănâncă toate celelalte specii care au acumulat Mercur. 

Prima regulă când alegem să mâncăm pește și fructe de mare e să vedem de unde provin și a doua e să alegem pești mici care nu sunt răpitori, pentru că aceștia sunt mai puțin încărcați, comparativ cu cei mari", a spus medicul Radu Țincu. 

Peștii trebuie diversificați

”Am avut pacienți pe care i-am adus la aproape zero cu Mercurul și după o perioadă de cură cu salată de ton, tonul fiind unul dintre peștii încărcați cu Mercur, din păcate, după o perioadă de o lună jumătate cu salată de ton, pentru cura de slăbire, în fiecare zi, au ajuns din nou cu nivelele de Mercur peste limită. 

O altă regulă, dincolo de a alege peștele mai mic, trebuie să diversificăm peștii, pentru că riscăm ca dacă această specie e supusă încărcării cu un toxic, să preluăm toxicul respectiv. E bine să nu mâncăm luni de zile același pește, pentru că el ne va aduce și metalele pe care le înmagazinează", a mai spus Radu Țincu, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Și peștii din acvaculturi pot fi periculoși

Potrivit medicului, tonul, rechinul și somnul sunt peștii care conțin cea mai mare cantitate de mercur.  

"Din păcate și somnul, pentru că este un pește răpitor. De multe ori lumea mă întreabă dacă e bine să mâncă pește de acvacultură sau răpitor. Păstrăvul nu e încărcat, pentru că de obicei provine din păstrăvării, unde apa este verificată și controlată toxicologic. Însă și cei din păstrăvării au și ei problemele lor, pentru că acolo îi cresc supraaglomerați și trebuie să folosească anumite tratamente pentru ca ei să nu se îmbolnăvească. Și e posibil să fie încărcați cu anumite antibiotice sau alte substanțe antiseptice. 

Dar, dacă mă întrebi, mai bine mâncăm o săptămână păstrăv de acvacultură și altă săptămână un pește de mare, de dimensiuni mici. 

Sunt astfel de încărcări, dar nu trebuie să devenim extrem de agitați cu această problemă. Important e să știm că există riscul acesta, important e să ne verificăm la un interval de timp nivelul de Mercur din sânge și să știm că există posibilitatea să-l eliminăm și odată cu el, toate riscurile de toxicitate scad", a conchis medicul Radu Țincu. 

”Organismul nu are capacitatea să-l elimine singur”

Medicul spune însă că Mercurul din organism poate fi eliminat doar cu ajutorului medicului.  

 "Odată ce s-a acumulat, organismul nu are capacitatea să-l elimine singur. El rămâne în sânge undeva la 60 - 70 de zile, după care se depozitează. Dacă discutăm de Mercur, forma organică, adică metil - mercur, forma care e în noi, orice Mercur luăm, el trebuie să fie metabolizat de corp și să devină organic, pentru că altfel nu-l poate înmagazina.  

El se depozitează în creier. Sistemul nervos central este zona predilectă de depozitare al metil-mercurului. Și pățești ceea ce pățesc 90% dintre cei care au cantități mai mari de mercur, adică încep să apară tulburările neuro-cognitive. Adică începe o stare de oboseală psihică, o stare de incapacitate de concentrare, atenție. Ți se par banale, mulți spun că stresul ne face să avem astfel de stări, dar ele sunt diferite de cum erai înainte. Oamenii ăștia simt că au o perdea care le acoperă zona de gândire. 

”Am pacienți care au renunțat la profesie din această cauză”

Simți ca o ceață mentală! Sunt oameni, am pacienți care au renunțat la profesie. Am avut avocați care și-au suspendat activitatea, oameni de afaceri care și-au închis afacerea pentru că nu se mai simțeau în stare. 

Mercurul, odată ce ajunge în creier, inactivează peste 25 de selenoenzime. Ca să funcționeze cum trebuie, există niște enzime care controlează activitatea cerebrală. 25 dintre ele sunt inactivate de mercur și toată activitatea este afectată. 

Tulburări de atenție, de memorie, insomnie, stări depresive, sunt foarte mulți oameni care au patologii inexplicabile, o stare depresivă, irascibilitate, insomnie, care au Mercurul prezent. Odată ce eliminăm Mercurul, toată simptomatologia se remite", a spus Radu Țincu. 

Fructe, legume, condimente și cosmetice contaminate cu mercur 

”Mercurul mai există și în alte alimente. Există corelații între Mercur și pesticide. Din păcate, în procesul de obținere a unor pesticide, o etapă folosește mercurul ca reacție chimică. Având în vedere că folosim foarte multe pesticide, cu toți am văzut în ultimele luni că nu există o săptămână în care să nu existe măcar o alertă de pesticide peste limită în anumite fructe și legume. Din păcate, multe dintre acestea provenind din anumite țări unde legislația este mai permisivă. 

Dacă le speli bine, te ajută. O parte din acestea sunt pe zona de coajă, dar cealaltă parte se află în interior și oricât le-ai spăla nu reușești să le elimini în totalitate. Asta ar mai fi o altă sursă, contaminarea cu pesticide. 

Dar surprinzător am avut studii și alerte care spun că poate proveni din anumite produse cosmetice care folosesc coloranți, în special culorile închise la culoare pot avea mercur și plumb. 

Am mai avut alerte, în ultima perioadă, de condimente, în special din zona India sau zone asiatice care au fost contaminate când au fost depozitate în recipiente din aliaje metalice care au fermentat și au produs contaminarea cu metale grele”, a mai explicat medicul în podcastul lui Cătălin Măruță.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE