Stilul de parenting permisiv, sau indulgent, a fost definit pentru prima dată de psihologul clinician american Diana Baumrind, care și-a desfășurat studiile în cadrul Institutului Dezvoltării Umane (Institute of Human Development) din cadrul UC Berkeley.
Concluziile cercetărilor sale pe părinți și copii din anii 1960-1970 au dus la definirea a 3 stiluri principale de parenting:
Autoritar (authoritarian) - se concentrează pe control și disciplină prin pedepse
Cu autoritate (authoritative) - se concentrează pe stabilirea limitelor cu blândețe și conectare
Permisiv/indulgent - se concentrează pe multă conectare, însă fără stabilirea unor limite și fără asumarea responsabilității
Ulterior, cercetătorii Eleanor Maccoby și John Martin au adăugat acestei liste un al patrulea stil principal de parenting, neglijent care presupune un nivel scăzut atât în ceea ce privește conectarea, cât și limitele.
11 caracteristici ale stilului de parenting permisiv
Din cauza elementului de conectare și comunicare apropiată cu copilul, prezent atât în stilul de parenting permisiv, cât și în cel cu autoritate, numeroși părinți le confundă.
1. Părintele permisiv îi oferă copilului iubire și conectare
Copiii îi percep pe părinții permisivi ca fiind iubitori, calzi și conectați, ceea ce este un lucru bun în sine, deoarece satisface o mare parte din nevoile emoționale ale copiilor.
2. Părintele permisiv răspunde rapid nevoilor copilului
Mulți părinți permisivi sunt receptivi din punct de vedere emoțional și sunt conectați și în armonie cu copiii lor, spune Dr. Meghan Dowey, psiholog clinician, citată de verywellfamily.com.
3. Părintele permisiv lasă copilul să se dezvolte liber. Libertatea, mai importantă decât responsabilitatea
De obicei, părinții permisivi sunt de părere că părinții nu trebuie să intervină în educația copiilor lor, ci doar să le permită să se dezvolte liber, pentru a se manifesta cât mai natural. Acești părinți nu doresc să-și limiteze în niciun fel copiii.
Pentru ei, libertatea este mai importantă decât responsabilitatea. De aceea, nu iau în calcul îngrădirea libertății nici în situațiile în care libertatea lor poate afecta alte persoane.
De asemenea, părinții permisivi nu se preocupă de dezvoltarea disciplinei copilului. Din acest motiv, rezultatele școlare pot fi scăzute.
4. Părintele permisiv spune rareori NU cererilor copilului
Foarte rar un părinte permisiv spune NU unei cereri sau dorințe a copilului. Astfel, copilul învață să primească orice își dorește oricând.
5. Părintele permisiv nu stabilește limite sau stabilește foarte puține limite (în care nu este consecvent)
Lipsa limitelor clare și ferme este ceea ce face ca stilul de parenting permisiv să afecteze dezvoltarea copiilor. Copiii mici nu au nivelul și cunoștințele necesare pentru a lua decizii care pot avea diferite consecințe. Totuși, în lipsa unor limite clarificate de părinți, copiii sunt nevoiți să-și asume responsabilități care le depășesc cunoștințele și să ia decizii pentru care nu sunt pregătiți.
În plus, lipsa limitelor clarificate de părinți îi face pe acești copii să aibă dificultăți în clarificarea și stabilirea limitelor în relație cu alți oameni.
Printre consecințele lipsei limitelor în familiile cu părinți permisivi se numără: prea multe ore petrecute de copii în fața ecranelor, o alimentație dezechilibrată, neglijarea igienei personale, comportamente antisociale etc.
6. Părintele permisiv își tratează copilul ca pe un prieten
Părinții permisivi vor să aibă o relație de prietenie cu copiii lor și nu doresc să ocupe o poziție de autoritate în fața copiilor. Totuși, în felul acesta, părintele îi oferă copilului locul de autoritate, căci cineva trebuie să ia decizii. Este ca și cum ar lăsa copilul la volanul mașinii, în condițiile în care el e prea mic ca să știe să conducă și să cunoască regulile de circulație.
7. Părintele permisiv evită conflictele și gestionarea comportamentelor provocatoare ale copilului
Părinții permisivi se străduiesc să evite conflictele cu copiii lor, pentru a nu-i supăra și pentru a nu le limita libertatea. Însă, acest lucru limitează capacitatea copiilor de a face față frustrării și de a-și gestiona emoțiile dificile cu care se vor confrunta în colectivitate.
8. Părintele permisiv îi lasă copilului responsabilitatea luării deciziilor
Capacitatea de a lua decizii este foarte importantă pentru ca o persoană să funcționeze în societate și să aibă rezultate bune în viața sa. Totuși, copiii dobândesc treptat cunoștințele și responsabilitatea necesare pentru a lua decizii. De aceea, este sănătos să le oferim copiilor oportunitatea de a lua decizii în cadrul unor limite pe care noi, părinții, le considerăm sigure pentru ei. De exemplu, un copil de 4 ani poate alege dintre 2 haine pe care să le îmbrace la grădiniță, dar nu poate alege dacă să meargă azi la grădiniță sau să stea acasă.
Părinții permisivi îi lasă pe copii să ia decizii cu impact major, deși încă nu au pregătirea și responsabilitatea să-și asume consecințele acelor decizii. Copiii se simt depășiți de situație și, treptat, învață să preia rolul de adult în relație.
9. Părintele permisiv nu controlează copilul și nu îl monitorizează
Astfel, copiii cu părinți permisivi au o libertate totală în ceea ce privește comportamentul lor care, uneori, poate fi deranjant pentru cei din jur.
10. Părintele permisiv nu corectează comportamentele copilului
Dacă părinții autoritari corectează comportamentele copiilor lor prin aplicarea pedepselor, cei permisivi se situează la polul opus. Ei nu intervin deloc pentru a corecta în vreun fel comportamentele copiiilor lor. Însă, în felul acesta, îi privează de ghidarea de care copiii au nevoie pentru a se orienta în colectivitate, în viață, în lume.
11. Părintele permisiv mituiește copilul oferindu-i lucruri în schimbul comportamentelor dezirabile
Mituirea cu obiecte este principala pârghie de influență a părintelui permisiv asupra copilului. Nu este o formă sănătoasă de motivație, deoarece vine din exterior și are limitări mari.
Consecințele pe termen lung ale stilului de parenting permisiv
Diferite studii derulate pe parcursul timpului au scos în evidență rezultate diferite.
Potrivit parentingscience.com, studiile efectuate pe copiii provenind din diferite medii familiale au arătat că cei care au părinți permisivi:
Au o probabilitate redusă de a experimenta probleme de comportament
Au un risc mai mic de a avea probleme emoționale
Însă, au tendința de a intra în mai multe probleme decât copiii crescuți de părinți cu autoritate
Probabilitate mai mare de a avea rezultate mai proaste la școală
În același timp, un articol publicat de parentingforbrain.com menționează următoarele efecte negative ale parentingului permisiv:
Performanță academică scăzută din cauză că părinții nu sunt preocupați să monitorizeze obiceiurile de a studia ale copiilor, care nu își dezvoltă autodisciplina.
O mai mare impulsivitate și agresivitate, în condițiile în care părinții nu își ajută copiii să-și regleze comportamentele.
Acești copii nu sunt conștienți care sunt limitele comportamentelor acceptabile.
Un risc crescut de delincvență, abuz de substanțe și alcool, din cauza unui control redus al impulsurilor.
Abilitate redusă de autoreglare, ca o consecință a faptului că au fost lăsați să se descurce singuri cu propriile emoții, comportamente și activități de la vârste fragede.
Autoreglarea emoțională nu este ceva cu care ne naștem. Este o abilitate care se învață și se construiește în timp.
Abilități sociale mai proaste.
Studiile au arătat că acei copii crescuți de părinți permisivi neimplicați tind să manifeste mai puțină empatie, afectându-le abilitățile sociale.
În general, la acești copii se pot observa mai frecvent comportamente antisociale.
Risc mai mare de obezitate, din cauza lipsei de implicare a părinților în organizarea alimentației copiilor.
Sursa: Parenting2.0