2024-05-06 22:53

Șeful MODERNA consideră „rezonabilă” presupunerea că pandemia de COVID-19 se apropie de final

 |  08:59
Șeful MODERNA consideră „rezonabilă” presupunerea că pandemia de COVID-19 se apropie de final

Directorul general al companiei farmaceutice americane Moderna, Stephane Bancel, a declarat că este „rezonabil” să presupunem că ne apropiem de etapele finale ale pandemiei, transmite CNBC, preluat de News.ro.

„Cred că acesta este un scenariu rezonabil. Există o şansă de 80% ca, pe măsură ce evoluează Omicron sau virusul SARS-CoV-2, vom vedea virusuri din ce în ce mai puţin virulente”, a afirmat Bancel, când a fost întrebat despre opiniile potrivit cărora pandemia de Covid-19 ar putea fi acum în faza finală.

 El a mai spus că există un alt „scenariu de 20%, în care vedem o următoare mutaţie mai virulentă decât Omicron”.

„Cred că am avut noroc la nivel mondial, că Omicron nu a fost foarte virulentă, dar totuşi vedem mii de oameni care mor în fiecare zi pe planetă”, a spus el.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial au fost raportate 15,47 milioane de cazuri noi în ultimele şapte zile şi 73.162 de decese în aceeaşi perioadă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE