2024-05-06 06:35

Portretul româncelor care apelează la intervenții de augmentare mamară: Cine sunt femeile care își doresc acest tip de operație estetică?

 |  12:34
Portretul româncelor care apelează la intervenții de augmentare mamară: Cine sunt femeile care își doresc acest tip de operație estetică?

Clinica Zetta, care aniversează anul acesta zece ani de activitate, a marcat un nou a eveniment unic în România printr-un maraton de intervenții cu implant mamar. În cei zece ani de activitate, echipa clinicii Zetta a realizat cu succes peste 114 operații în premieră, 12.245 de intervenții chirurgicale, peste 20.000 de consultații și proceduri și nu mai puțin de 400 de intervenții pro bono prin Asociația Zetta.

Un maraton de intervenții cu implant mamar a fost surpriza Clinicii Zetta în luna martie pentru femeile din România, cu ocazia aniversării a zece ani de la înființarea Centrului de Excelență în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă. Nu mai puțin de 122 de paciente s-au înscris pentru a beneficia de intervenții cu implant mamar la prețuri promoționale, însă nu toate au reușit să ducă acest vis la bun sfârșit. 15% dintre paciente care s-au prezentat la consultație, nu au putut beneficia de intervenție în cadrul evenimentului pentru că necesitau și proceduri suplimentare, cum ar fi mastopexia. În cazul a două dintre paciente, consultațiile și investigațiile făcute înainte de operație au scos la iveală probleme de natură oncologică, astfel că au fost redirecționate către investigații suplimentare și specialități conexe.

”Pacientele pe care le-am operat sunt acele tipologii de anatomie pentru care eu consider că s-a inventat operația de implant mamar: femei mature, cu vârste între 20 și 40 de ani, cu sau fără copii, dar cu o lipsă de dezvoltare efectivă a acestui semn ultracunoscut al feminității – prezența sânilor. Aceste operații rezolvă foarte mult din acest complex. Succesul unei operații de implant mamar se petrece în consultație, nu neapărat în sala de operații (aici contează experiența, aparatura), dar în cabinet contează stabilirea a ceea ce trebuie să fie realizat. Din acest punct de vedere am avut o colaborare foarte bună cu pacientele”, a declarat Dr. Ovidiu Grecu, medic primar Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.

”Ne unește aceeași filosofie: less is more”

Multe dintre pacientele înscrise în cadrul maratonului au fost motivate de dorința de a se simți bine în pielea lor, păstrând în același timp aspectul armonios al corpului și o înfățișare cât mai naturală. ”Mi-am dat seama în jurul vârstei de 14 ani că nu voi putea trece decolteul pe lista calităților și nu am suferit. Nu a existat niciodată un complex, dar, cu timpul, după ce am bifat mai multe reușite pe plan personal și în carieră, a apărut o dorință de a armoniza liniile corpului. Cele două sarcini și alăptările aferente au fost un bun prilej de a vedea cum e să ai cupa B sau C. În urmă cu aproximativ 3 ani, am știut că voi face intervenția de augmentare mamară la 40 de ani. Din 2018 rezonez foarte bine cu Dr. Iulia Muraru și ne întâlnim periodic pentru intervenții non invazive, dar cu impact estetic major, așa că și de această dată am avut mare încredere în simțul ei estetic, pentru că ne unește aceeași filosofie: less is more. Zilele de după intervenție au fost aproape normale: fără durere, cu un mic disconfort la nivelul sânilor. Nu mai pregătesc patru feluri diferite la micul dejun sau la cină, dar mă voi întoarce încet la activitățile obișnuite”, a mărturisit una dintre paciente.

”Românii s-au obișnuit să fie păcăliți de oferte nereale”

Dr. Dragoș Zamfirescu, medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, a remarcat însă un fenomen îngrijorător în rândul pacientelor. ”Am încercat să ne bucurăm împreună cu pacientele noastre la un ceas aniversar: 10 ani de la apariția ideii de Clinica Zetta și 60 de ani de la primul implant mamar din lume. Multora dintre paciente nu le venea să creadă că pot să facă această intervenție într-o clinică bine cotată, cu medici cunoscuți și implanturile cele mai bune din lume la un preț atât de mic. Probabil că românii s-au obișnuit să fie păcăliți de oferte nereale, și nu cred că există și campanii oneste, făcute cu cele mai bune gânduri. Clinica Zetta are o rată de satisfacție a pacienților peste media mondială și o rată a complicațiilor și a operațiilor de revizie, sub media internațională”, a declarat Dr. Dragoș Zamfirescu.

Echipa medicală ce a participat la acest maraton este formată din medicii chirurgi plasticieni: dr. Dragoș Zamfirescu, dr. Sorin Nae, dr. Ovidiu Grecu, dr. Ina Petrescu, dr. Alina Mîtcan, dr. Raluca Berheci, dr. Alexandru Stoian, dr. Iulia Muraru, dr. Cristina Berbecar-Zeca, dr. Carmen Constantin și medicii anesteziști: dr. Irina Luca, dr. Ioana Grințescu și dr. Ruxandra Avramescu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-04-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE