2024-05-08 05:29

OMS avertizează: Stocul global de vaccinuri împotriva holerei este epuizat sau extrem de redus

 |  14:00
OMS avertizează: Stocul global de vaccinuri împotriva holerei este epuizat sau extrem de redus

Un oficial din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că stocul global de vaccinuri împotriva holerei, la administrarea căruia contribuie şi agenţia sanitară, este ''la această oră epuizat sau extrem de redus'' în contexul reapariţiei acestei boli la nivel global, informează Reuters.

Agenţia sanitară a ONU a precizat că există circa 30 de ţări la nivel global care au raportat focare de holeră anul acesta, cu o treime mai mult decât într-un an obişnuit.

Nu mai avem vaccinuri. Mai multe ţări continuă să le solicite şi este extrem de dificil'', a spus Philippe Barboza, coordonatorul departamentului pentru holeră şi epidemii de boli diareice din cadrul OMS. ''Toate vaccinurile care au fost produse sunt deja alocate'', a adăugate el.

Oficialul se referă la stocul de urgenţă deţinut de Grupul de coordonare internaţională pentru furnizarea vaccinurilor, administrat de OMS şi alţi parteneri. În mod obişnuit, sunt disponibile anual circa 36 de milioane de doze. Penuria de vaccinuri a determinat deja OMS să suspende temporar strategia standard de vaccinare cu două doze în luna octombrie.

Barboza a spus că parte din criză are drept cauză decizia unui producător indian de a sista producţia, fără a oferi alte detalii.

Multe dintre ţările unde se produc focare sunt afectate de sărăcie şi de conflicte cum ar fi Haiti şi Yemen, dar boala a fost raportată de asemenea în ţări precum Liban, care, până recent, se încadra în categoria statelor cu venituri medii. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-12-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE