2020-12-04 23:07

Nelu Tătaru: Trebuie să adaptăm pelerinajul la pandemie și nu pandemia la pelerinaj

 |  16:16
Nelu Tătaru: Trebuie să adaptăm pelerinajul la pandemie și nu pandemia la pelerinaj

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a afirmat duminică, referindu-se la protestele care au avut loc în Iași, în fața Catedralei Mitropolitate, că trebuie să adaptăm pelerinajul la pandemie și nu invers.

"Să ne gândim la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa. Să ne gândim şi la corpul medical. Şi noi avem credinţa în suflet, toţi o avem, toţi ne rugăm", a afirmat Tătaru, potrivit news.ro.

Întrebat de jurnalişti ce mesaj are pentru pelerinii care au organizat proteste în faţa catedralei ieşene pentru că nu au fost lăsaţi să intre în curtea lăcaşului de cult, ministrul Sănătăţii a spus că trebuie să adaptăm pelerinajul la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj.

"Să se gândească pelerinii că avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic. Tot ce a însemnat acest an a fost diferit faţă de ceilalţi ani atât ca sărbători pascale, ca Rusalii, ca vacanţe, ca început de an, ca şcoală, în general. Trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj. Să ne gândim la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa. Să ne gândim şi la corpul medical. Şi noi avem credinţa în suflet, toţi o avem, toţi ne rugăm. Şi la intrarea în schimb, şi la ieşire, dar şi pentru cei pe care îi îngrijim“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Cât priveşte unele mesaje contradictorii lansate de autorităţi în privinţa desfăşurării manifestărilor religioase de la Iaşi, Nelu Tătaru a spus că dimpotrivă, “mesajele au fost clare, inclusiv în discuţiile cu Mitropolia sau Patriarhia“.

"Evoluţia ar trebuie să ne reaşeze pe toţi şi să ne respectăm partea noastră de treabă. Noi suntem aici, sistemul medical este aici, capacităm numărul de paturi din Terapie Intensivă, după cum aşteptăm din partea celor care participă la aceste activităţi să respecte nişte reguli“, a afirmat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă se va reveni asupra deciziei de anulare a pelerinajului, Tătaru a subliniat că "autorităţile locale vor lua acele măsuri pentru a scădea transmiterea comunitară şi a avea un număr mai mic de cazuri“.

Peste o sută de persoane au protestat, vineri seară, în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, acuzând autorităţile că blochează manifestările religioase care urmau să aibă loc la Iaşi în această perioadă, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva.

Protestatarii au invocat faptul că alegerile locale s-au putut organiza la data stabilită şi că nu au fost impuse restricţii, în timp ce pelerinajul de la Iaşi a fost anulat.

Unii credincioşi au avut lumânări aprinse, alţii au facut rugăciuni, stând în genunchi.

Mitropolia nu are nicio legătură cu manifestarea spontană de vineri seară a credincioşilor nemulţumiţi că autorităţile blochează evenimentul religios de la Iaşi, a spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), Constantin Sturzu.

Totodată, reprezentanţii Bisericii au afirmat că înţeleg durerea pelerinilor din afara Iaşiului pentru că nu sunt lăsaţi să intre în curtea catedralei ieşene.

Preotul Constantin Sturzu a mai spus că oamenii sunt foarte supăraţi şi că există informaţii că proteste similare vor avea loc în zona Mitropoliei şi în zilele următoare.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE