2024-05-03 17:20

MS: Sub 1.000 de cazuri de COVID în ultimele 24 de ore

 |  13:37
MS: Sub 1.000 de cazuri de COVID în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 981 de cazuri noi de COVID-19, numărul fiind cu aproape 50% mai mic faţă de ziua anterioară. Totodată, au fost raportate și şase decese.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 981 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 844 mai puţine faţă de ziua anterioară. 207 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, duminică, MS.

În Bucureşti au fost raportate 195 de cazuri noi, în Maramureş - 74, în Braşov şi Constanţa - câte 63, în Timiş - 56, în Satu Mare - 53, în Bacău - 50, în timp ce restul judeţelor au înregistrat sub 50 de cazuri noi fiecare.

Numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.246, cu 43 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 178 persoane, cu 2 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 178 pacienţi internaţi la ATI, 155 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 286 sunt minori, 283 fiind internaţi în secţii, cu 8 mai mulţi faţă de ziua anterioară, şi 3 la ATI, cu 1 mai mult faţă de ziua anterioară.

Până duminică, 66.772 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 03.09.2022 (10:00) – 04.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbaţi şi 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 6 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi. Dintre cei 6 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.715 teste RT-PCR (816 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 899 la cerere) şi 5.583 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.436.777 teste RT-PCR şi 11.280.389 teste rapide antigenice.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE