2024-04-27 07:16

COVID-19. Peste 15.200 de cazuri noi și 352 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore; 1.739 de pacienți internați la ATI, din care 35 sunt copii

 |  14:00
COVID-19. Peste 15.200 de cazuri noi și 352 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore; 1.739 de pacienți internați la ATI, din care 35 sunt copii

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 236 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, arată datele oficiale anunţate sâmbătă.

În Bucureşti sunt 3.128 de cazuri noi de COVID-19, în Prahova - 946, Iaşi - 665, Cluj - 594,Timiş - 579, Ilfov - 576, Constanţa - 547.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 3 în toate judeţele, în Ilfov având cea mai mare valoare, 16,49. În Bucureşti, valoarea acestui coeficient este 16,1.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.188 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 41.482 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 15.10.2021 (10:00) – 16.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 352 decese (194 bărbaţi şi 158 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Din totalul de 352 de pacienţi decedaţi, 312 erau nevaccinaţi şi 40 vaccinaţi. 33 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 7 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.361. Dintre acestea, 1.739 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 429 sunt minori, 394 fiind internaţi în secţii şi 35 la ATI.

Pe teritoriul României, 131.768 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.975 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.103 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 196 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 15 octombrie, 2.505 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 365.700 lei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE