2024-04-27 07:19

Coronavirus: 2.520 de cazuri noi. Peste 540 de pacienți sunt internați în stare gravă

 |  13:58
Coronavirus: 2.520 de cazuri noi. Peste 540 de pacienți sunt internați în stare gravă

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.520 de cazuri noi, din 43.966 de teste (5,73%). În acest interval, au decedat 41 de persoane, însă INSP a raportat și două decese anterioare, consemnate astăzi. Numărul pacienților de la ATI a ajuns la 543. Sunt 107 minori internați în spitale.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.243.808 teste RT-PCR și 2.641.978 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.061 de teste RT-PCR (6.070 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.991 la cerere) și 27.905 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 14.595 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.838 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.229 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.712 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 509 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 9 septembrie, 725 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 181.300 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE