2024-04-26 23:02

Aproape 1.000 de persoane cu COVID sunt internate în spitale. Câte CAZURI și DECESE s-au înregistrat în ultima săptămână

 |  13:41
Aproape 1.000 de persoane cu COVID sunt internate în spitale. Câte CAZURI și DECESE s-au înregistrat în ultima săptămână

Ministerul Sănătăţii informează că 971 de persoane infectate cu COVID-19 sunt internate în momentul de față în unităţile sanitare de profil.

Totodată, la ATI sunt trataţi 115 de pacienţi, dintre care 95 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 90 sunt minori, 89 fiind internaţi în secţii, iar unul la ATI.

În ultima săptămână (13-19 februarie), au fost raportate de către INSP 25 de decese (16 bărbaţi şi 9 femei). Decesele au fost înregistrate astfel: două la categoria de vârstă 50-59 de ani, 8 la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii prezentau comorbidităţi şi 11 dintre aceştia erau vaccinaţi.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.675 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.

MS informează că în perioada 13 - 19 februarie au fost înregistrate 4.126 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 1.205 dintre cazurile înregistrate în ultima săptămână au fost la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE