2024-05-02 22:45

Mult visatele spitale REGIONALE intră în faza de proiectare. Când ar putea fi gata

 |  20:07
Mult visatele spitale REGIONALE intră în faza de proiectare. Când ar putea fi gata

Anunțate cu surle și trâmbițe de mai multe guvernări din trecut, spitalele regionale intră în faza de proiectare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că spitalele ar trebui să fie gata până la finalul lui 2026 - 2027.

"Spitalele regionale ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2026 - 2027. Important este că proiectele pentru două dintre ele au început, proiectarea a început. Am avut o întâlnire cu proiectanţii zilele trecute pentru Spitalul regional Iaşi şi Spitalul regional Cluj. După discuţiile cu ei, chiar încearcă să reducă, dacă se poate, termenul de execuţie al proiectului, încât în trimestrul doi al anului 2023 să avem proiectele gata şi să se poată organiza licitaţia pentru construcţia efectivă a celor două spitale", a afirmat Rafila, după şedinţa de Guvern, întrebat când ar trebui să fie gata construcţia spitalelor regionale, notează Agerpres.

Rafila a precizat că, pentru Spitalul regional Craiova, licitaţia privind proiectarea se va finaliza în lunile de vară, probabil iulie sau august.

"Construcţiile încep după ce se termină proiectarea. Am spus că proiectele se termină anul viitor. Deci, nu poate să înceapă construcţia anul acesta, din moment ce proiectele se termină anul viitor", a mai spus ministrul Sănătății.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-02

In legatura cu acest articol...

Premierul Ciucă, ÎNDEMN pentru miniștrii săi: ”Să îndeplinim țintele din PNRR”

Ministrul Finanțelor caracterizează situația din economie: ”Suntem în CRIZĂ de când ne-am născut”

Cum se pregătește România de posibilul impact cu variola maimuței




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE