“Finala Cupei României 2021 dintre CSM Ştiinţa Baia Mare şi SCM Timişoara a fost reprogramată pentru data de 2 aprilie 2022, în urma deciziei de astăzi, 2 decembrie, a Biroului Federal al Federaţiei Române de Rugby. Finala Cupei fusese stabilită pentru data de 11 decembrie 2021”, se arată pe site-ul federaţiei.
Miercuri, un jucător din cadrul echipei CSM Ştiinţa Baia Mare care s-a întors din Africa de Sud a fost testat pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Formaţia din Baia Mare a revenit marţi în ţară cu o aeronavă a companiei Tarom care i-a repatriat pe cetăţenii români blocaţi în Africa de Sud după ce compania aeriană care trebuia să îi transporte spre Europa şi-a anulat toate zborurile. Anularea zborurilor a venit din cauza îngrijorărilor apărute cu privire la noua tulpină Omicron a coronavirusului.