2024-05-03 17:14

Virgil Popescu: Am anunțat Camera Deputaților că depun plângere penală la adresa lui George Simion

 |  11:48
Virgil Popescu: Am anunțat Camera Deputaților că depun plângere penală la adresa lui George Simion

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a informat, marţi, că a anunţat, printr-o adresă, conducerea Camerei Deputaţilor că va depune o plângere penală pe numele copreşedintelui AUR George Simion şi a solicitat să i se pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentului petrecut în şedinţa de plen consacrată dezbaterii moţiunii simple a USR.

„Am depus o adresă la Camera Deputaţilor în atenţia secretarului general şi al membrilor Biroului permanent prin care i-am anunţat că voi depune o plângere penală la adresa deputatului George Simion şi prin care i-am rugat să îmi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute", a scris Popescu, pe Facebook.

El a transmis forului legislativ şi transcrierea discursului pe care trebuia să-l susţină la dezbaterea moţiunii şi pe care, în semn de protest faţă de gesturile violente ale lui Simion, a decis să nu-l finalizeze la tribuna Camerei Deputaţilor.

Şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor în care se dezbătea moţiunea simplă a USR a fost suspendată, după ce discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost întrerupt de copreşedintele AUR George Simion, care a mers la tribună şi l-a agresat, strigându-i că este "hoţ".

Anterior, în timpul discursului ministrului Popescu, Simion a vociferat din sală. "Pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?", a replicat Popescu, moment în care copreşedintele AUR a mers la tribună.

Preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, a intervenit, rugând chestorii să-l îndepărteze pe George Simion. "Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru. Rog chestorii să-l îndepărteze pe domnul Simion", a cerut Suciu.

El a spus că este fără precedent ca un ministru să fie agresat fizic în timpul discursului şi a suspendat şedinţa.

Dezbaterea moţiunii a fost ulterior reluată, însă fără participarea ministrului Energiei şi a deputaţilor PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor.

Virgil Popescu a anunţat luni seara ca va depune plângere penala împotriva lui George Simion ca urmare a comportamentului agresiv pe care acesta l-a avut.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE