2024-05-11 06:16

VIDEO Premierul Ciucă cere URGENTAREA consolidării clădirilor: ”Avem rafturile pline de dosare”

 |  16:38
VIDEO Premierul Ciucă cere URGENTAREA consolidării clădirilor: ”Avem rafturile pline de dosare”

Într-o ședință de Guvern dedicată măsurilor urgente care se impun după seria de cutremure din zona Gorj, premierul Ciucă a cerut miniștrilor urgentarea lucrărilor de consolidare a clădirilor, precum și evaluarea școlilor și a instituțiilor publice care ar putea prezenta risc seismic.

”Săptămâna trecută am subliniat că, de regulă, nu ne lipsesc aceste planuri și documentații. Putem spune, putem recunoaște că avem rafturile pline de astfel de dosare. Important este ca partea practică, prin care punem în aplicare aceste planuri, să se întâmple. De aceea am considerat necesar și consider în continuare că este nevoie ca toate instituțiile statului, pornind de la fiecare minister în parte la celelalte instituții care au responsabilități, să intensifice întreaga activitate și ca să nu se desfășoare oricum, ea va fi coordonată de la nivelul premierului și în felul acesta se va constitui cel mai târziu mâine, în sensul în care va funcționa acest grup de lucru interinstituțional, din care vor face parte Ministerul Dezvoltării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Culturii, Ministerul Cercetării, pentru că aveți o structură care se ocupă de astfel de proiecte, Uniunea Națională a Consiliilor Județene, Asociația Orașelor, Asociația Municipiilor, Asociația Comunelor, pentru că este nevoie să introducem atât din punct de vedere al responsabilității, cât și din punct de vedere al parteneriatului autoritățile locale și, nu în ultimul rând, Inspectoratul de Stat în Construcții și Universitatea Tehnică de Construcții. Acest grup de lucru va avea două domenii principale de urmărit, și anume domeniul prevenirii, primul, și cel de-al doilea este domeniul pregătirii și răspunsului în situații de urgență” a transmis premierul la începutul ședinței de Guvern.

De asemenea, Nicolae Ciucă a subliniat și nevoia de evaluare a infrastructurii școlilor, a clădirilor instituționale și private:

”Ceea ce este important de subliniat, sensibil în momentul de față, este domeniul infrastructurii școlilor din Ministerul Educației. La întâlnirea de astăzi am discutat și avem deja în derulare proiecte atât la nivelul Ministerului Dezvoltării, prin CNI, în ce privește reabilitarea unor clădiri din instituțiile de învățământ. Avem, de asemenea, 70 de școli, dacă am reținut bine, care se reabilitează printr-un program finanțat de către Banca Mondială, dar avem, de asemenea, 118 școli care au fost evaluate cu risc seismic 1. Am decis ca, la nivelul grupului, să se analizeze imediat modalitatea prin care aceste școli cu risc seismic 1 să intre în reabilitare imediat, în funcție de procedurile care sunt specifice și care au fost menționate de către parte din instituțiile cu care am discutat astăzi. Am cerut, totodată, ca Ministerul Dezvoltării să identifice modalitatea prin care acestor proceduri să le fie diminuat termenul de răspuns. Știm foarte bine cât de mult trebuie să petreacă un document până obține un aviz și, de asemenea, cât de mult trebuie să se plimbe un astfel de document, că atunci când ajungi, să zic, la a cincea instituție, succesiv, avizul pe care îl obținuseși de la prima expiră. Nu ne mai putem permite o astfel de procedură. Am discutat cu domnul ministru Cseke, într-o perioadă cât mai scurtă, pe angajamentul dumnealui, vom avea această procedură rezolvată, în sensul scurtării, diminuării timpului de obținere a avizelor.

Este, de asemenea, nevoie ca evaluarea a tot ceea ce poate să însemne clădiri instituționale și clădiri private cu locuințe colective să fie refăcută și, în felul acesta, să putem să avem o situație într-o bază de date foarte, foarte clară, foarte transparentă, pentru a putea să prioritizăm modul de intervenție pe fiecare dintre ele. Măsurile acestea de refacere, de consolidare a infrastructurii trebuie prioritizate. Și aș dori să nu se înțeleagă faptul că vom avea o abordare absolut otova la tot ceea ce discutăm acum. Îmi doresc foarte mult ca toate deciziile pe care le luăm să fie foarte bine argumentate și să avem, de asemenea, echipele tehnice care să treacă la implementarea lor în practică” a adăugat premierul Ciucă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-15

GALERIE MEDIA


In legatura cu acest articol...

VIDEO Autoritățile anunță primele MĂSURI după cutremurile din Gorj

INFP anunță: 160 de replici au avut loc după cutremurul de ieri din Oltenia




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE