2024-04-26 05:24

Traian Berbeceanu îi răspunde lui Dacian Cioloș: ”Voi rămâne PREFECT până în ultima zi”

 |  17:33
Traian Berbeceanu îi răspunde lui Dacian Cioloș: ”Voi rămâne PREFECT până în ultima zi”

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri că va rămâne în funcţie şi îşi va face datoria până în ultima zi de mandat.

El a fost întrebat de jurnalişti după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă dacă rămâne opţiunea USR PLUS pentru a ocupa funcţia de prefect în continuare.

"Nu ştiu, am văzut şi eu declaraţiile domnului preşedinte Dacian Cioloş, îl apreciez ca fiind un lider de partid serios, pragmatic şi a făcut o dovadă că pune mai presus interesul cetăţenilor decât interesele de partid. Vreau să-i mulţumesc pentru aprecierile pe care le-a făcut, cu atât mai mult cu cât sunt în armonie cu miile de mesaje pe care le-am primit şi domnia sa şi eu şi voi rămâne prefect până în ultima zi de mandat şi îmi voi face datoria alături de colegii mei", a afirmat Berbeceanu.

Marţi, liderul PLUS, Dacian Cioloş, declara că pentru funcţia de prefect este urmărită în primul rând "competenţa şi asumarea unor obiective, respectul pentru muncă şi empatia". Conform negocierilor din coaliţie, funcţia de prefect al Capitalei a revenit USR PLUS.

"Am văzut că domnul Traian Berbeceanu şi-a luat la revedere de la funcţia de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numeşte prefecţi fiecare partid din coaliţia de guvernare. Eu ştiu că e un om care nu fuge la greu, aşa că nu înţeleg unde se grăbeşte să plece", a scris, marţi, pe Facebook, Dacian Cioloş.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE