2024-05-19 12:28

SURSE: Propunerile de miniștri cu care Nicolae CIUCĂ va merge în Parlament

 |  08:47
SURSE: Propunerile de miniștri cu care Nicolae CIUCĂ va merge în Parlament

Cristian Buşoi, Pavel Popescu, Florin Roman, Daniel Constantin, Nelu Tătaru sunt numele care s-ar putea regăsi pe lista Guvernului minoritar PNL - UDMR, în care Uniunea ar urma să deţină, în plus faţă de portofoliile actuale, un post de vicepremier, precum şi Ministerul Proiectelor Europene, conform celei mai recente variante a Cabinetului rezultată în urma întâlnirii de joi seara, de la Vila Lac, dintre preşedintele Klaus Iohannis, premierul desemnat Nicolae Ciucă şi conducerea liberal, informează News.ro.

 

O decizie finală, inclusiv în ceea ce priveşte momentul depunerii la Parlament a listei Cabinetului Ciucă şi a programului de guvernare este aşteptată vineri dimineaţă, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

 

Surse liberale au declarat pentru News.ro că, potrivit celei mai recente variante discutet, Guvernul Ciucă va avea următoarea formulă:

Prim-ministru: Nicolae Ciucă

Vicepremier: Kelemen Hunor

PNL

Ministerul Apărării Naţionale: Simona Cojocaru

Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu

Ministerul Finanţelor Publice: Dan Vîlceanu

Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode

Ministerul Educaţiei: Sorin Cîmpeanu

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan

Ministerul Energiei: Virgil Popescu

Ministerul Agriculturii: Daniel Constantin

Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu

Ministerul Transporturilor: Cristian Buşoi

Ministerul Sănătăţii: Nelu Tătaru

Ministerul Justiţiei: Cătălin Predoiu

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizăzii: Pavel Popescu

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului: Florin Roman

Miniştrii UDMR

Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene: Hegedus Csilla

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației: Cseke Attila

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna

Ministerul Tineretului și Sportului: Novak Eduard.

Biroul Executiv al PNL se reuneşte vineri dimineaţă, fiind aşteptat anunţul oficial referitor la formula de guvernare, dar şi cel privind momentul depunerii listei guvernului şi a programului de guvernare la Parlament. În PNL, sunt voci care susţin ca acestea să fie depuse sâmbătă, pentru a mai avea negocieri în vederea susţinerii Guvernului, în timp ce alţi membri ai partidului optează pentru varianta depunerii vineri, urmând ca negocierile să continue până la momentul votului.

Liberalii mizează pe faptul că marţi ar putea avea loc audierile miniştrior în comisiile parlamentare de specialitate, miercuri urmând să se desfăşoare votul în plenul Camerelor reunite.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE