2024-04-26 09:56

SCANDALUL sporurilor continuă. Raluca Turcan: ”Să terminăm cu ipocrizia!”

 |  21:08
SCANDALUL sporurilor continuă. Raluca Turcan: ”Să terminăm cu ipocrizia!”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, vorbește din nou despre chestiunea sporurilor din sistemul bugetar și despre legea salarizăriii unitare. Oficialul a dezvăluit și o parte din problemele găsite în primării.

”Peste tot, în sectorul public, s-au dat sporuri. Cu excepția demnitarilor, care nu au sporuri, în rest, toată lumea re sporuri în România. Așa a fost creată legea salarizării, a fost creată să fie unitară și după un articol de lege apar încă șapte care dezvoltă excepții și s-ai creat tot felul de artificii în funcție de cât de influente au fost unele categorii socio-profesionale, astfel încât salariile să fie completate cu sporuri. (...)

De multe ori, unii care muncesc nu iau sporuri suficiente, iar alții, de pe funcții de conducere iau sporuri. De aceea, în privința legii salarizării, mi se pare firesc, în România anului 2021 să stabilim salariile în plată la ce nivel de salariu de bază se acordă. Avem salarii în plată raportate la nivelul salariilor din 2019 și avem salarii în plată, raportate la nivelul salariilor din 2022. Și, culmea, din aceeași categorie socio-profesională. În al doilea rând, avem unele sporuri care au fost create ca artificii pentru a crește salariile angajaților. Aceste sporuri, fie sunt reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventez sporuri care de care mai năstrușnice, ci, mai degrabă ajut omul să aibă un salariul de bază mai mare”, a explicat Raluca Turcan pentru B1tv.

Totodată, ministrul a vorbit despre unele anomalii identificate la nivelul primăriilor.  

”De asemenea, sunt unele categorii care nu au fost introduse pe grila de salarizare. Am primit de la autoritățile publice locale solicitarea să fie și ei introduși pe grilă pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportată la salariul primarului. Avem anomalii în care, salarii dintr-o primărie micuță sunt mai mari decât într-o primărie de municipiu reședință de județ, unoeri mai mari chiar decât în administrația centrală, ceea ce este nefiresc”, a mai spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan spune că sporurile din sistemul public ar trebui să fie acordate pe două criteruu: unul pentru condițiile de muncă extreme, iar celălalt pentru motovarea angajaților.

”Eu cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Politica noastră în materie de salarizare în sistemul public pleacă de la o mai bună ierarhizare pe grila de salarizare pentru categoriile socio-profesionale, iar sporurile să se acorde nu mai mult de 20% față de nivelul salariului de bază. (...) În același timp, sporurile să fie strict pe două dimensiuni: una, a categoriei în condiții de muncă extreme, cum ar fi muncă la distanțe foarte mari, în condiții periculoase, și unele care să fie motivaționale. Eu cred că în felul acesta vom putea ajunge să avem și o lege a salarizării unitare. Dar mai există o cerință care ține de Parlament”, a mai spus Raluca Turcan.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE