2024-04-27 02:57

România, pe ultimul loc în UE la fondurile alocate cercetării

 |  09:23
România, pe ultimul loc în UE la fondurile alocate cercetării

România a fost pe ultimul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene după bugetul alocat de guvern pentru cercetare şi dezvoltare în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică.

Astfel, anul trecut România a alocat circa 15 euro pe cap de locuitor pentru cercetare şi dezvoltare, o sumă de 15 ori mai mică decât media Uniunii Europene de 225 de euro.

De altfel, cheltuielile guvernului român cu cercetarea şi dezvoltarea au scă­zut cu 32% în 2020 faţă de anul pre­cedent, de la 22 de euro pe cap de lo­cui­tor în 2019, la 15 euro alocaţi anul trecut. Per total, în 2020, alocaţiile bugetare guvernamentale totale pentru cercetare şi dezvoltare în Uniunea Europeană s-au ridicat la 100,78 mld. euro, echivalentul a 0,8% din Produsul Intern Brut. Anul trecut, alocaţiile bugetare guvernamentale pentru cercetare şi dezvoltare la nivelul UE s-au ridicat la 225 de euro pe cap de locuitor, în creştere cu 22% faţă de 2010 (184 euro pe persoană).

Cele mai mari sume alocate s-au înregistrat în Luxemburg (648 euro pe cap de locuitor), urmată la distanţe considerabile de Danemarca (519 euro) şi Germania (443 euro).


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE