2024-05-05 18:10

Rareș Bogdan dă un ULTIMATUM PSD-ului: ”Este obligat să vină cu un nume pentru Apărare!”

 |  23:01
Rareș Bogdan dă un ULTIMATUM PSD-ului: ”Este obligat să vină cu un nume pentru Apărare!”

Rareș Bogdan a somat PSD să numească un ministru la Apărare cât mai rapid, după demisia lui Vasile Dîncu.

„Eu sunt europarlamentar. Sunt absolut convins că cei de la PSD nu o să lase România fără ministru al Apărării. Funcția de ministru al Apărării, potrivit protocolului coaliției, este arondată în dreptul PSD. 

Mie-mi place să-mi văd de lungul nasului și de PNL, care are nouă ministere, plus cea de premier. În cazul în care cei din PSD nu au specialist care să conducă Ministerul Apărării și nu înțeleg cât de gravă e situația de la granița României (…), sigur că vom analiza în cadrul PNL. Dar eu nu fac propuneri (…)”, a declarat Bogdan, pentru România TV, marți seara.

PSD este obligat să anunțe noul nume de ministru la Apărare, susține Rareș Bogdan.

„Eu nu acuz partenerii de guvernare. Eu spun că așteptam un nume. Trebuie conștientizat faptul că există un conflict la granița de nord a României, o agresiune la adresa Ucrainei, cu efecte extrem de grave asupra României și nu doar.

România are nevoie de un ministru al Apărării. Sigur că Nicolae Ciucă este un ministru al Apărării și un șef de Stat Major care s-a validat prin pozițiile pe care le-a avut, dar ca premier nu se poate dedica exclusiv ca ministru al Apărării, chiar dacă va colabora cu orice ministru va propune PSD. Orice zi, orice oră pe care o întârziem în situația actuală, cu totul specială, contează. Solicit PSD să vină cu un nume rapid!”, a mai punctat europarlamentarul PNL.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE