2024-05-05 18:15

PSD solicită GUVERNULUI să suspende importurile de produse agro-alimentare din Ucraina

 |  14:16
PSD solicită GUVERNULUI să suspende importurile de produse agro-alimentare din Ucraina

PSD solicită Coaliţiei ca Guvernului României să emită în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniţă comună cu această ţară.

”PSD va solicita în Coaliţia de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniţă comună cu această ţară. O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceştia”, anunță PSD într-un comunicat.

Social-democrații susţin ca ”statele din Estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate”. 

”În acelaşi timp, PSD consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această ţară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră”, mai precizează PSD. 

După Polonia şi Ungaria, și Slovacia a oprit în mod unilateral importurile de cereale şi produse alimentare din Ucraina, cu scopul de a-şi proteja agricultorii, decizii pe care Kievul şi Comisia Europeană (CE) le denunţă drept ”inacceptabile”, scrie News.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE