2024-04-26 20:24

Președintele Iohannis, întâlnire cu secretarul general al OCDE: ”Aderarea constituie o PRIORITATE pentru România”

 |  17:10
Președintele Iohannis, întâlnire cu secretarul general al OCDE: ”Aderarea constituie o PRIORITATE pentru România”

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, context în care a subliniat că aderarea cât mai rapidă la OCDE constituie o prioritate pentru România, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul discuţiei, şeful statului a salutat decizia recentă a Consiliului OCDE pe tema extinderii organizaţiei, care deschide calea începerii negocierilor de aderare a ţării noastre la OCDE, şi a mulţumit secretarului general şi statelor membre pentru susţinerea arătată.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că vizita secretarului general al OCDE în România, prima de la anunţarea acestei decizii, reprezintă un mesaj politic cert de recunoaştere a eforturilor şi angajamentului ţării noastre în acest proces de modernizare şi consolidare.

„Preşedintele României a arătat, de asemenea, că decizia Consiliului OCDE constituie un moment istoric aşteptat de partea română, care confirmă angajamentele ţării noastre în sfera principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi multilateralismului”, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

A fost reliefată cooperarea de durată dintre România şi OCDE. În context, preşedintele Iohannis a reconfirmat obiectivul de continuare a colaborării strânse cu structurile organizaţiei, pentru implementarea reformelor necesare şi promovarea unei dezvoltări economice sustenabile pentru România. Printre domeniile de interes, şeful statului a evocat excelenta colaborare cu OCDE în sfera educaţiei, exprimând încrederea dezvoltării pe mai departe a cooperării pe acest palier important, în cadrul proiectului „România Educată”.

La rândul său, Mathias Cormann a felicitat România pentru decizia favorabilă vizând deschiderea negocierilor de aderare, arătând că ţara noastră se numără printre cei mai activi parteneri ai organizaţiei. Totodată, în perspectiva aderării la OCDE, el a exprimat disponibilitatea organizaţiei de a sprijini partea română în atingerea obiectivelor stabilite, de consolidare instituţională şi de dezvoltare economică şi socială.

Oficialul OCDE efectuează o vizită la Bucureşti, la invitaţia părţii române.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-01-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE