2024-05-05 21:15

Premierul desemnat Florin Cîţu, HUIDUIT îndelung în Parlament

 |  18:15
Premierul desemnat Florin Cîţu, HUIDUIT îndelung în Parlament

Premierul desemnat Florin Cîţu a fost huiduit îndelung, miercuri, în Parlament, în cadrul şedinţei comune în cadrul căreia se votează învestirea cabinetului său.

Huiduielile au început în momentul în care preşedintele Camerei, Ludovic Orban, care conduce şedinţa alături de preşedintele Senatului, Anca Dragu, i-a dat cuvântul lui Cîţu pentru a prezenta programul de guvernare şi lista miniştrilor.

Parlamentarii coaliţiei au încercat, fără prea mare succes, să acopere cu aplauze corul de huiduieli.

Ludovic Orban le-a transmis celor care au huiduit să se ducă pe stadion şi i-a ameninţat cu aplicarea măsurilor din regulament.

"Suntem în Parlamentul României și vă solicit să vă comportați așa cum așteaptă fiecare român de la noi - să fim civilizați, să respectăm șapte ani de acasă și bunul simț. Cei care huiduie să se ducă pe stadion dacă vor să huiduie. Dacă nu, vom aplica regulamentul ședințelor comune", a spus Orban, potrivit Antena 3.

Orban a mai precizat că, din totatul de 465 de senatori şi deputaţi, 455 sunt validați iar în sală sunt prezenți 363.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE