2024-04-26 18:33

Premierul Cîțu cere DEMISII după haosul de la Spitalul Foișor: ”Este o chestiune de onoare!”

 |  17:14
Premierul Cîțu cere DEMISII după haosul de la Spitalul Foișor: ”Este o chestiune de onoare!”

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor, duminică, în cadrul unei conferințe de presă. Întrebat dacă ar trebui să demisioneze cineva după scandalul de la Foișor, șeful guvernului a spus că „este o chestiune de onoare”.

„Domnule prim-ministru, aș vrea să vă întreb, văzând acele imagini de la Spitalul Foișor, cine ar trebui, în opinia dvs. să facă un pas în spate?”, a fost întrebat Cîțu de jurnaliști.

„Este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România. Nu cred că este normal după ce se ia o decizie, să intervină prim-ministrul să vorbească și cu primarul Bucureștiului, și cu manageri, și cu manageri de la DSP, să se implementeze o decizie luată de toată lumea în cunoștință de cauză”, a răspuns premierul Florin Cîțu.

„Remanierea sau o decizie despre un ministru din cabinet o va lua doar premierul, iar aceste discuții nu se discută, ele se vor anunța”, a spus premierul, întrebat dacă are în plan remanierea lui Vlad Voiculescu, după ce ea a fost cerută din interioriul PNL.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE