2024-05-07 02:59

Premierul Bulgariei, primit la Palatul Victoria de Nicolae Ciucă. Un nou ACORD în domeniul transporturilor

 |  16:46
Premierul Bulgariei, primit la Palatul Victoria de Nicolae Ciucă. Un nou ACORD în domeniul transporturilor

Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, a avut azi întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi cu Nicolae Ciucă la Palatul Victoria.

„O bucurie să asist la semnarea acordului privind PTF Giurgiu-Ruse cu omologul şi prietenul meu, premierul Bulgariei, KirilPetkov şi să discutăm despre cooperarea noastră bilaterală în diverse domenii, inclusiv transport, energie şi situaţia din Ucraina”, a scris premierul Ciucă, pe Twitter.

Premierul a scris pe Facebook că întâlnirea cu omologul său bulgar a fost o bună ocazie să reia dialogul asupra mai multor teme de interes.

„Un punct important al discuţiei îl reprezintă colaborarea noastră în domeniul transporturilor, care a beneficiat de contribuţia doamnei comisar european pentru transporturi, Adina Vălean. Concretizăm această cooperare prin rezultate de care să beneficieze cetăţenii noştri. Acordul semnat astăzi la Bucureşti în domeniul transporturilor va permite deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei romano-bulgară la Giurgiu-Ruse”, a scris Ciucă.

Premierul bulgar s-a întâlnit, vineri, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă. Vizita sa a fost decalată cu câteva ore faţă de programul iniţial. Premierul bulgar s-a aflat în Ucraina, joi.

Cei doi oficiali au avut convorbiri tete-a-tete şi au participat la ceremonia de semnare a acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional al frontierei Giurgiu-Ruse feribot.

La Guvern va avea loc întrevederea în plen a celor două delegaţii, cu participarea comisarului european pentru Transport, Adina Vălean, urmată de o conferinţă de presă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-04-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE