2024-05-09 01:46

VIDEO PNL vrea comasarea unora dintre alegerile de anul viitor

 |  15:00
VIDEO PNL vrea comasarea unora dintre alegerile de anul viitor

PNL va propune coaliţiei de guvernare reducerea numărului de alegeri de anul viitor, printr-o variantă de comasare care să fie permisă de lege, a declarat preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Acesta a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă în cadrul BPN al PNL unul dintre subiectele discutate a fost şi cel privind comasarea alegerilor de anul viitor, respectiv a alegerilor generale cu cele locale.

"Este o propunere pe care am discutat-o în şedinţa de astăzi şi am decis ca la nivelul specialiştilor din partid să se analizeze care sunt elementele clare de legalitate pentru o astfel de măsură, pentru o astfel de decizie, ţinând cont că, din sondajele pe care le-am efectuat, într-o proporţie majoritară cetăţenii îşi doresc comasarea sau mai bine zis reducerea numărului de alegeri. Dacă ne uităm la anul viitor, vom vedea că există patru runde de alegeri. Din experienţa a ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor, cu tot ceea ce înseamnă campania electorală şi alegerile propriu-zise, putem să desluşim cât se poate de simplu că, practic, activitatea concretă guvernamentală, administrativă şi locală şi centrală va fi ocupată cu desfăşurarea acestui număr foarte mare de alegeri. Ca atare, dacă va exista posibilitatea, subliniez încă o dată, legală, ca aceste alegeri, numărul acestor alegeri să fie redus, vom veni cu o propunere, o vom discuta inclusiv în coaliţie şi sperăm să găsim o soluţie. Dacă nu se va găsi o soluţie, vom derula patru runde de alegeri", a declarat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a precizat, întrebat ce variantă de comasare este agreată de PNL, că există mai multe scenarii luate în calcul.

"Există mai multe posibilităţi, scenarii, fiecare dintre scenarii va fi analizat şi care va fi forma cea mai uşor de implementat, pe aceea o vom alege", a declarat Ciucă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-06

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE