2024-05-03 13:27

PNL, USR-PLUS și UDMR, discuții pentru formarea coaliției de guvernare. UPDATE. Negocierile s-au BLOCAT la numele premierului

 |  11:27
PNL, USR-PLUS și UDMR, discuții pentru formarea coaliției de guvernare. UPDATE. Negocierile s-au BLOCAT la numele premierului

Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR sunt în negocieri la această oră la Vila Lac în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare şi a coaliţiei de guvernare. Discuţiile între cele trei formaţiuni au început sâmbătă dimineaţa, pe trei paliere: program de guvernare, structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare.

UPDATE 12.14. Surse politice spun că negocierile au fost sistate, pentru că cele trei formaţiuni nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură cu conducerea Camerei Deputaţilor şi cu formarea noului guvern. Alianţa USR PLUS a anunţat delegaţia care va participa la consultările de la Cotroceni cu propunerea de premier - Dacian Cioloş. Delegaţia USR PLUS care va merge luni la Cotroceni  va fi formată din Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău. Totodată, PNL merge luni la Cotroceni cu propunerea de premier numită Florin Cîțu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedüs Csilla, a precizat, într-o postare pe Facebok, că negocierile s-au blocat la numele premierului. ”PNL şi USR PLUS îşi vor propune mâine propriii candidaţi la funcţia de prim-ministru, în discuţiile cu şeful statului”, anunţă Hegedüs Csilla. UDMR va decide paşii de urmat într-o şedinţă a conducerii, programată luni dimineaţă.

Delegaţia PNL care va merge la Cotroceni va fi formată din fostul prim-ministru Ludovic Orban, premierul susţinut de PNL, Florin Cîţu, vicepremierul Raluca Turcan, europarlamentarul Rareş Bogdan, deputatul Robert Sighiartău, secretar general al PNL şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

"Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi (sâmbătă n.r.) prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei. În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole", se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR, transmis sâmbătă seara.

Totodată, "s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii". "Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România", se mai precizează în comunicat.

De asemenea, reprezentanţi angrenaţi în negocierile referitoare la programul de guvernare au anunţat, sâmbătă, că au ajuns la înţelegere cu privire la capitolul Digitalizare al programului.

Luni, la Palatul Cotroceni, vor avea loc consultări ale şefului statului cu reprezentanţii formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele Iohannis i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-13

In legatura cu acest articol...

Prima rundă de NEGOCIERE între PNL, USR-PLUS și UDMR s-a încheiat. Care sunt concluziile




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE