2024-05-05 10:29

NUMIRE în Ministerul Sănătății. Cine i-a luat locul Andreei Moldovan

 |  23:01
NUMIRE în Ministerul Sănătății. Cine i-a luat locul Andreei Moldovan

Andra-Diana Migiu a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, în locul Andreei Moldovan, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu. Decizia a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Andra-Diana Migiu este membră a PLUS, la fel ca noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, și a plecat din Luxembrug, unde și-ar fi scos la închiriat apartamentul pentru 1.900 de euro/ lună. În anunț, acesta estimează că va fi plecată numai 9 luni.

"Încă îmi formez echipa. Am făcut-o parțial. Azi am înaintat premierului Cîțu o propune de secretar de stat, Andra Migiu.", anunța Ioana Mihăilă pe 5 mai.

Andra-Diana Migiu figurează pe o listă cu auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în urma testului de aptitudini organizat în noiembrie 2012.

Aceasta ar fi ocupat, în trecut, funcția de Manager de Investiții la sediul central al Bancii Europene de Investiții, Luxembourg.

Migiu îi ia, astfel, locul Andreei Moldovan, pe care Florin Cîțu a demis-o odată cu fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE