„Vă garantez că în continuare România o sa aibă o stabilitate politică, cu tot ce vedem câteodată la televizor, cu tot ceea ce se întâmplă, avem şi noi, politicienii, limitele noastre şi cu adevărat, până în 1 iunie o să existe o rotaţie de prim-miniştri, dar o să fie una lină şi aşezată. Mai avem încă de închis unele detalii şi negocieri, dar face parte din fişa postului unui politician să negocieze”, a susținut Marcel Ciolacu, joi, la Summitul Romanian Business Leader, conform News.ro.
El a spus că ajuns la „o concluzie” cu premierul Nicolae Ciucă ca să „creioneze” viitorul guvern „în funcţie de persoane, nu de posturi” şi să încerce „să așeze mai potrivit oamenii cei mai competenţi şi cu randamentul cel mai bun guvernamental. Nu sunt adeptul unor guverne de tehnocraţi, pentru că aşa am fost crescut, dar sunt ferm convins că şi în rândul politicienilor găsim oameni să facă faţă acestor provocări”.