2024-04-26 19:19

Ludovic Orban îi pune la ZID pe partenerii din USR-PLUS: ”Niște argumentații penibile”

 |  23:00
Ludovic Orban îi pune la ZID pe partenerii din USR-PLUS: ”Niște argumentații penibile”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, se declară "surprins" de atitudinea unor reprezentanţi ai USR-PLUS cu privire la viitorul program naţional de investiţii prin care autorităţile locale ar urma să primească fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea infrastructurii, el catalogând drept "penibile" unele dintre argumentele acestora.

"Pe mine m-au surprins declaraţiile de astăzi pe care le-am văzut la anumiţi lideri USR împotriva PNDL 3. Noi am decis în coaliţie lucrul acesta, în prezenţa unei echipe care a reprezentat USR-PLUS, care a fost condusă de Dacian Cioloş, în care au mai fost şi alţi reprezentanţi din cadrul USR-PLUS. Iar să foloseşti astfel de argumentaţii, care sunt penibile... Noi gestionăm acest program. Dacă noi îl gestionăm corect îl facem pentru binele public. Acest program urmăreşte asigurarea pilonilor dezvoltării comunităţilor locale care nu au resursele necesare. Care este cel mai important lucru care trebuie făcut în aceste comunităţi, să le dai o şansă la dezvoltare? Să susţii investiţiile în infrastructură”, a afirmat liderul PNL, joi seară, la B1 Tv. 

Orban a menţionat că derularea programului se va face prin Ministerul Dezvoltării, iar Ordonanţa de Urgenţă care va reglementa programul şi normele metodologice vor prevedea "paşii stricţi" după care se va derula acesta.

Orban a explicat că nu există o altă sursă de finanţare pentru astfel de investiţii în proiecte de infrastructură, el susţinând că pe Programul Operaţional Regional, care poate asigura astfel de finanţări, România nu a semnat acordul de parteneriat şi nu a aprobat structura programelor cu Comisia Europeană pentru viitorul exerciţiu financiar. În acest context, până la derularea procedurilor necesare, prin POR şi prin fostul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală, pe alte programe europene nu se vor putea accesa bani înainte de anul 2023, a explicat Ludovic Orban. 

"Pe PNRR, prin fondul de rezilienţă pe care noi le-am propus, Comisia Europeană ne-a pus nişte condiţii, adică primăriile să nu folosească banii ăia decât pentru proiecte verzi, pentru digitalizare, pentru eficienţă energetică, piste de biciclete, mobilitate. Acum hai să fim cinstiţi: la ţară oamenii au nevoie de apă, canal, asfalt, gaz.(...) Pe PNRR singurele investiţii pe infrastructură care pot fi finanţate sunt investiţiile în apă şi canal în localităţi sub 2.000 de locuitori care nu prea sunt cuprinse în Masterplanurile de extindere a reţelelor de apă canal care sunt finanţate prin POIM, Programul Operaţional de Infrastructură Mare”, a susţinut Orban.   

El a admis că "sunt multe puncte criticabile" în derularea PNDL 1 şi PNDL 2, amintind că aceste programe au fost folosite pentru racolarea de primari de la alte partide la PSD.

Liderii USR PLUS, reuniţi joi în şedinţa Biroului Naţional (BN), au decis să nu susţină noul Plan Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în valoare de 50 de miliarde de lei, anunţat la începutul săptămânii de liderul PNL Ludovic Orban şi de premierul Florin Cîţu. Surse din USR PLUS au declarat pentru News.ro că decizia a fost luată în unanimitate, cei mai vehemenţi contestatari ai planului fiind Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Iulian Bulai şi Cristina Prună.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-13

In legatura cu acest articol...

Orban, REACȚIE dură după ce a fost acuzat că "l-a LUCRAT" pe Cîțu

LOVITURĂ pentru Guvern: USR-PLUS nu susține noul PNDL propus de Cîțu și Orban

USR, un nou atac la adresa PNL: Acuzații de furt prin intermediul PNDL 3




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE