2024-05-02 15:37

George Simion, șah la USR-PLUS: Ce schimb le propune acestora?

 |  12:04
George Simion, șah la USR-PLUS: Ce schimb le propune acestora?

George Simion, copreședinte AUR, a declarat că formațiunea sa este dispusă să ofere celor din USR-PLUS conducerea Comisiei pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, la schimb cu oricare altă comisie.

Putem ceda comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați de la Camera Deputaților către grupul USR PLUS, în schimb cu orice altă comisie consideră ei, anunță liderul AUR, George Simion într-un comentariu postat pe Facebook.

„Vă înțeleg parțial îngrijorarea, ar fi bine ca să eliminam parte din dubii printr-un dialog, când timpul o va permite. Până atunci, vă anunț public că putem ceda comisia către grupul Usr+, în schimb cu orice altă comisie consideră ei”, este comentariul lui George Simion la o postare pe Facebook.

Chiar dacă nu este o Comisie cu greutate, opinia publică s-a scandalizat după ce șefia acesteia a revenit celor din AUR, partid acuzat de valențe fasciste. 

Mihaela Miroiu, profesor universitar la SNSPA, a susținut, într-o postare pe Facebook, că „o ofensă mai mizerabilă nu poate sa fie adusă întregii munci din acest domeniu de către ONG -uri, universitati implicate în programe de egalitate de șanse, precum și a multor persoane care și-au închinat decenii de viață respectului pentru demnitatea femeilor și egalitatea de șanse între femei și bărbați”.

„Comisia pentru egalitate de Sanse intre femei și bărbați de la Camera Deputatilor ar urma să fie numit un reprezentant sau o reprezentantă AUR. Un singur lucru le voi spune tuturor celor pe care i-am susținut de-a lungul istoriei democratizării: Consider că o ofensă mai mizerabilă nu poate sa fie adusă întregii munci din acest domeniu de către ONG -uri, universitati implicate în programe de egalitate de șanse, precum și a multor persoane care și-au închinat decenii de viață respectului pentru demnitatea femeilor și egalitatea de șanse între femei și bărbați. Mă includ clar între cei care pot sa fie radical batjocoriți printr-o astfel de reprezentare. Sper ca nu acceptați o asemenea mizerie”, a scris Mihaela Miroiu pe contul său de Facebook.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE