2024-04-30 08:19

Fost ministru al Energiei, CONDAMNAT la o amendă penală pentru fals în înscrisuri

 |  18:24
Fost ministru al Energiei, CONDAMNAT la o amendă penală pentru fals în înscrisuri

Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Cioloş, în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 48.000 de lei, într-un dosar în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţiile de avere.

Victor Vlad Grigorescu a fost cercetat penal de Parchetul General pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, însă el a încheiat un acord cu procurorii în care îşi recunoştea vinovăţia.

Acest acord a fost aprobat miercuri de judecătorii Instanţei supreme, care au dispus aplicarea unei amenzi penale.

"În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cpp, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de PICCJ cu inculpatul Grigorescu Victor Vlad în dosarul nr. 261/P/2018, la data de 27.10.2021 şi îndreptat material de procuror prin procesul-verbal din 04.01.2022, având ca obiect cercetarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii în formă continuată. În baza art. 322 Cp cu aplicarea la art. 480 alin. 4 Cpp şi art. 61 alin. 2 şi 4, art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 Cod penal, condamnă pe inculpatul Grigorescu Victor Vlad la 36.000 lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile-amendă înmulţite cu 300 lei pe zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art. 28 din Legea nr. 176/2000 raportat la art. 326 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. l Cod penal (3 acte materiale), art. 480 alin. 4 Cpp şi art. 61 alin. 2 şi 4, art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 Cod penal, condamnă pe inculpatul Grigorescu Victor Vlad la 36.000 lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile-amendă înmulţite cu 300 lei pe zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată. Aplică inculpatului Grigorescu Victor Vlad pedeapsa cea mai grea de 36.000 lei amendă penală la care se adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, şi anume 12.000 lei, în final urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 48.000 lei amendă penală", se arată în decizia instanţei.

De asemenea, magistraţii au dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate de fostul ministru, respectiv "contractul înregistrat sub nr. 136973/04.06.2014 la Administraţia Financiară a Sectorului 1 Bucureşti, încheiat între Grigorescu Victor Vlad şi Gretton House, cutia poştală 65, str. Duke, Grand Turk, Turks&Caicos Island, British West Indies; declaraţiile de avere nr. 2087/17.12.2015, nr. 2140/26.01.2016 şi nr. 2381/15.06.2016 completate de inculpatul Grigorescu Victor Vlad".

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, conform Agerpres.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE