2024-05-06 09:36

Florin Cîțu exclude varianta unei negocieri cu PSD: Soluția se află în discuțiile din coaliție

 |  12:37
Florin Cîțu exclude varianta unei negocieri cu PSD: Soluția se află în discuțiile din coaliție

Florin Cîțu nu este dispus să pleca de la Palatul Victoria, nu vrea să negocieze cu PSD, „cel mai mare dușman al poporului român”. Premierul merge, în continuare, pe varianta negocierilor cu cei din USRPLUS, deși aproape toți membri au declarat că îl vor pe Cîțu afară din guvern.

„Eu Florin Cîțu, am intrat în politică și am spus că nu voi face niciun compromis cu PSD. Nu voi negocia cu cel mai mare dușman al poporului român, orice soluție pentru situația în care ne găsim azi trebuie negociată în coaliție. Fac apel la maturitate, PNRR va fi adoptat în următoarele săptămâni, avem legea consumatorului vulnerbil și multe alte proiecte pentru care românii ne-au mandatat. Soluția pentru situația de azi se află în negocierile din coaliție. 

La o zi de la demiterea-fulger a lui Stelian Ion de la Justiție și aruncarea coaliției în aer, Dan Barna dezvăluie strategia USR-PLUS pentru forțarea plecării lui Florin Cîțu de la Guvern. Vicepremierul a spus că totul se va decide în ședința de vineri a coaliției, când i se va cere „elegant” demisia de onoare a premierului Florin Cîțu. Dacă nu se va întâmpla, atunci se pregătește moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, ce va fi semnată și de cei de al AUR. Dacă actualul premier va găsi susținere în Parlament, atunci toți cei 5 miniștri USR-PLUS și vicepremierul Dan Barna vor demisiona din Guvern.

„Vom avea însă o discuţie în coaliţie – mâine seară, după-amiază (vineri - n.red.)  – o discuţie a coaliţiei în care vom încerca calea elegantă, calea firească în care vom spune colegilor din coaliţie că demisia elegantă, demisia de onoare a premierului Florin Cîţu va putea să rezolve mult mai simplu această situaţie de tensiune în care din păcate s-a ajuns”, a anunțat Dan Barna.

Despre a doua variantă, moțiunea de cenzură pregătită pentru căderea Guvernului Cîțu, Dan Barna spune că USR-PLUS are deja 80 de semnături ale parlamentarilor formațiunii, „restul îl vom obţine din parlamentarii opoziţiei, o parte de la AUR, sperăm să fie şi de la alţi colegi”.

„Avem numărul de semnături, cel puţin din discuţii, din declaraţiilor celor de la AUR sunt suficiente şi avem moţiunea pregătită”, a asigurat Barna, joi seară, la o televiziune de știri. 

Rareș Bogdan anunță că PNL este dispus să negocieze în continuare cu USRPLUS pentru revenirea la normal, dar că partidul nu va renunța la Florin Cîțu. Iar cei de la USRPLSU exact asta își doresc: plecarea premierului de la Palatul Victoria. 

Întrebat ce va face PNL dacă USR PLUS iese de la guvernare și dacă ia în calcul un Guvern minoritar, Rareș Bogdan a răspuns: ”Nu cred că se pune problema în felul acesta. Noi vrem să continuăm cu USR PLUS, suntem condamnați să guvernăm împreună. noi nu avem o altă opțiune de premier decât Florin Cîțu și până la urmă sunt convins că vom ajunge la înțelegere cu colegii noștri, pentru că e mai importantă dezvoltarea României, decât orgoliile de moment”, a declarat Bogdan.

Ludovic Orban a declarat, astăzi, la Parlament, că atâta timp cât se află la conducerea PNL nu va permite parlamentarilor partidului să voteze o moțiune de cenzură "împotriva unui Guvern condus de PNL".

"Nu a consultat președintele partidului, am fost informat printr-un sms cu 2 minute înainte despre revocarea ministrului Justiției. Oricine are ochi și minte poate să vadă adevărul în această situație. Am comunicat cu privire la o ședința a coaliției care ar urmă să aibă loc astăzi. Atât timp cât sunt președintele PNL nu voi permite niciunui parlamentar să voteze o moțiune de cenzură împotriva unui Guvern condus de PNL", a afirmat Orban, înainte de ședința grupului parlamentar al PNL de la Parlament. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE