2024-05-05 13:47

Delta Văcărești se igienizează și va începe să fie păzită. Nicușor Dan: Perimetrul va fi patrulat de polițiști locali

 |  14:00
Delta Văcărești se igienizează și va începe să fie păzită. Nicușor Dan: Perimetrul va fi patrulat de polițiști locali

Perimetrul Parcului Natural Văcăreşti va fi patrulat de poliţişti locali, transmite primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

De asemenea, vineri, în mai multe zone din parc a avut loc o acţiune de igienizare, în urma căreia au fost încărcate şi transportate aproximativ 2 tone de deşeuri.

"Ne ocupăm de igienizarea Parcului Văcăreşti, pe care Primăria Capitalei l-a preluat de curând în administrare. Colegi de la recent înfiinţata Administraţie a Parcului Natural Văcăreşti, împreună cu angajaţi ai ADP Sector 4 şi voluntari de la Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, au strâns deşeuri din parc, făcând curăţenie în locuri de care nu se mai ocupa nimeni de 20 de ani. E un bun început al colaborării dintre Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 şi societatea civilă", a scris edilul general, pe Facebook.

Acesta a menţionat că de-acum înainte perimetrul parcului va fi patrulat de angajaţi de la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi de la Sectorul 4.

Totodată, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti precizează că în urma acţiunii de vineri au fost igienizate zone cu deşeuri acumulate în trecut.

"Au fost încărcate şi transportate aproximativ 2 tone. Zonele degradate vor fi renaturate, devenind astfel habitate pentru speciile din parc", au scris reprezentanţii asociaţiei, pe Facebook.

Consiliul General al Capitalei a aprobat luni o hotărâre în baza căreia Primăria Capitalei se va asocia cu Administraţia Parcului Natural Văcăreşti şi cu Sectorul 4 în scopul dezvoltării de proiecte şi iniţiative comune.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE