2024-05-19 13:52

Decizii în ședința Coaliției. Ce PROMISIUNI fac liderii guvernării Ciucă

 |  22:38
Decizii în ședința Coaliției. Ce PROMISIUNI fac liderii guvernării Ciucă

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că se încearcă finalizarea și adoptarea proiectului de buget pe 2022 până la finalul anului în curs. Mai mult, liderul social-democrat promite reducerea TVA pentru gigacalorie pe perioada iernii.

„Încercăm în acest moment ca până la sfârșitul anului să avem un buget de stat. Ministrul de Finanțe a plecat mai devreme, o să vină cu anumite impacturi pe anumite măsuri. Cred că în cursul zilei de mâine (marți, n.r.), cel târziu luni, o să terminăm aceste socoteli. Ce este important, că o să venim cu o reducere a TVA la gigacalorie pe perioada iernii, ianuarie, februarie, martie, astfel încât să fie cât mai suportabil”, a declarat președintele PSD, luni seară, la Parlament.

Întrebat cum va ajunge PSD la un consens cu PNL pentru majorările anunțate de ministrul Finanțelor, Marcel Ciolacu a explicat:

„Sunt unele trecute deja în programul de guvernare, deci nu se mai negociază. Discutăm și implementarea – de exemplu, la Radarul mărfurilor, pașii de implementare s-ar putea în anumite zone în maximum șase luni toată lumea să funcționeze pe factură electronică, în zonele în care exista până acum evaziune foarte mare”.

Întrebat ce impact ar avea reducerea TVA la gigacalorie, social-democratul a spus: „Are un impact la facturile românilor semnificativ, plus că va reduce din alte zone fiscale”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-12-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE