2024-05-05 21:42

De ce au trimis SUA trupe în România? Explicațiile lui Mircea Geoană

 |  07:37
De ce au trimis SUA trupe în România? Explicațiile lui Mircea Geoană

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că suplimentarea trupelor în România și alte țări din Eurppa reprezintă un semnal de încredere și reasigurare din partea SUA.

„Această decizie este binevenită, ea reprezintă un semnal de solidaritate între aliați. Este o veste pe care evident au salutat-o România, Germania şi Polonia, țările care vor avea temporar aceste trupe americane suplimentare. Observați că nu e vorba de cifre atât de mari, nu sunt contingente atât de masive.

„Este un semnal de încredere şi de reasigurare a țărilor de pe flancul estic"

Este un semnal de încredere şi de reasigurare a țărilor de pe flancul estic cu privire la vigilența şi prudența cu care abordăm situaţia din jurul Ucrainei provocate de Federația Rusă.

Şi ca să spun şi altceva, este o măsură de descurajare pentru că, cu cât arătăm mai multă robustețe cu cât arătam mai multă unitate, mai multă solidaritate la nivelul alinatei, între NATO şi UE, între SUA si Canada şi aliații europeni cu atât mai productiv de va putea probabil transforma canalul dialogului.

Deci descurajare şi apărare robuste, clare, vigilente, proporționale, neprovocatoare aşa cum am făcut în ultima perioadă reprezintă un avantaj şi nu dezavantaj pentru a doua cale pe care o avem cu Federația Rusă cea a dialogului.

Cu cât ești mai solid pe parte de descurajare şi apărare cu atâta mai credibilă este invitația noastră pe care am făcut-o în scris Federaţiei Ruse şi la care așteptăm în continuare un răspuns, sperăm constructiv de reluare a dialogului între NATO şi Federația Rusă", a spus Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, la Sinteza Zilei de la Antena 3.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE