2024-05-08 13:31

Cum vrea Guvernul să acopere GAURA din buget. Cine va suferi

 |  18:17
Cum vrea Guvernul să acopere GAURA din buget. Cine va suferi

După ce a descoperit că a încasat la buget mai mult decât a estimat și a cheltuit în acest an, Guvernul se chinuie să își dea seama de unde să facă rost de bani pentru a acoperi gaura. Miniștrii au termen până miercuri să vină cu soluții de reduceri ale cheltuielilor și ideile sunt dintre cele mai drastice. Fie pentru populație, fie pentru funcționarea ministerelor.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a vorbit despre planul de măsuri pe care îl are în vedere Guvernul, negând termenul ”gaură” și preferându-l pe cel de ”ajustare”:

”Acea ajustare, şi aici poate apare confuzia, este în valoare de circa 20 miliarde lei pe total buget consolidat al statului. Acum trebuie văzută şi din altă perspectivă – bugetul general consolidat al statului are o valoare de cheltuieli de 608 miliarde, deci acest 20 miliarde lei până la urmă e un 3,3%. Cred că şi statul poate pe anumite măsuri pe cheltuielile care nu sunt esenţiale să facă această ajustare. De altfel, domnul prim-ministru a transmis tuturor colegilor ca până mâine să transmită o serie de propuneri de soluţii privind ajustarea unor cheltuieli la care se poate renunţa. Aşteptăm să vedem cu ce se vine. Evident că se face o analiză şi un plan de acţiune, o ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare”, a afirmat Adrian Câciu, marţi la Parlament, după participarea la „Ora Guvernului” în plenul Camerei Deputaţilor.

El a subliniat din nou faptul că nu vor fi tăieri de salarii concedieri şi nici nu se va umbla la investiţii, proiectele din fonduri europene şi PNRR, în vederea reducerii cheltuielilor la buget.

„Aici am un mesaj ca să fie lucrurile foarte clare – decizia luată de coaliţie a fost că nu se taie salarii, nu avem concedieri şi nu se umblă la investiţii şi la proiectele din fonduri europene şi PNRR. Că au apărut în spaţiul public tot felul de elemente” a subliniat Câciu.

De altfel, cel care vorbește despre concedieri în rândul bugetarilor este chiar ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș:

”Nu ma feresc, am spus ca trebuie sa cautam solutii pentru ceea ce inseamna criteriul de sustenabilitate si am venit cu trei variante.

Aceasta revizuire a salariilor, care este foarte criticata si imposibil de facut, pentru ca ne intoarcem in trecut. A doua este acest scenariu al revizuirii numarului de bugetari si a treia este o mai buna incasare la buget. Deci astea sunt variantele pe care le punem pe masa, dar este prea din scurt ca sa bagam acum aceasta frica in sufletul bugetarilor, pentru ca nu s-a decis.

Nu as face rabat de la aceste lucruri, pentru ca este in joc stabilitatea financiara a Romaniei. Avem bani alocati si nu sunt putini, iar rolul meu este sa asiguram predictibilitate pentru a incasa aceste fonduri alocate.

Nu Bolos sau Guvernul Ciuca a inclus aceste reforme in PNRR. Aceste reforme sunt dure, dar sunt sansa noastra de a ne dezvolta pe termen lung” a spus Boloș la RomaniaTV.

În tabăra PSD, lucrurile par mai clare: fără tăieri de salarii sau concedieri. Ministrul Marius Budăi are altă soluție:

”PSD nu sustine, în 30 de ani de PSD nu s-au legat taieri de venituri, nu va fi nici acum, cât PSD e în guvern nu vom susține acest lucru.

Suntem de acord să discutam despre cheltuirea banilor, să oprim risipa, să fim eficienti, să vedem dacă toate deplasarile sunt necesare, dacă toate serviciile propuse să fie achizitionate sunt chiar necesare, să facem prioritizare si eficientizare, solidaritate în aceasta perioada grea, dar nu prin tăieri de venituri” a subliniat Budăi la Romaniatv.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-12

In legatura cu acest articol...

Ministrul Educației cere salarii MAI MARI pentru profesori: ”Merită mai mult respect”

Autoritățile promit CLOUD guvernamental până în anul 2026

România cumpără avioane militare și arme de lovire cu precizie la mare distanță

Premierului Ciucă nu îi e frică că rămâne fără șefia PNL: ”Mi-e teamă să nu mor NEÎMPĂRTĂȘIT”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE