2024-05-05 18:54

Continuă să fie probleme în negocierile dintre PNL-USR-UDMR. Ghinea: Încă nu am trecut pârleazul

 |  10:20
Continuă să fie probleme în negocierile dintre PNL-USR-UDMR. Ghinea: Încă nu am trecut pârleazul

Negocierile dintre echipele PNL, USR-PLUS și UDMR au fost reluate sâmbătă, fiind discutat programul de guvernare și repartizarea posturilor de secretari de stat, după ce vineri liderii partidelor din coaliția de centru-dreapta au bătut palma cu privire la împărțirea ministerelor.

Cristian Ghinea, care ar fi favorit pentru ministerul fondurilor europene din partea USR, a precizat că există viziuni diferite cu privire la reforma administrativă și cea electorală care ar trebui armonizate, dar speră că programul de guvernare va fi gata în câteva zile.

”Sper să încheiem și programul de guvernare în câteva zile”, a declarat Ghinea, afirmând că există viziuni diferite asupra rolului statului, privind reforma administrației sau reforma electorală. ”Nu am trecut încă pârleazul”, a adăugat el.

Ghinea a mai spus însă că există presiune pe echipele de negociere, completând că, în opinia sa, ar trebui lămurite din start toate aspectele legate de politicile guvernamentale.

”Nu știu dacă timpul mai are răbdare cu noi”, a adăugat el, în context.

Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au finalizat vineri, după 10 ore de discuții, cum se vor împărți portofoliile în viitorul guvern de centru dreapta. Astfel, viitorul Executiv va avea 18 ministere dintre care 9 vor aparține liberalilor, 6 useriștilor și 3 UDMR-ului.

În ceea ce priveşte cele două funcții de preşedinte de la Parlament, preşedinte al Senatului va fi desemnat un reprezentant USR-PLUS, iar șefia Camerei Deputaţilor va reveni PNL.

Negocierile au început vineri în jurul orei 9.00 și s-au încheiat după ora 19.00, iar la final liderii celor trei partide - Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș și Kelemen Hunor -, alături de Florin Cîțu, au susținut declarații de presă comune.

Conform liderilor celor 3 partide, portofoliile vor fi repartizate astfel:

Ministerul Apărării Naţionale - PNL Ministerul de Externe - PNL Ministerul Finanţelor Publice - PNL Ministerul de Interne - PNL Ministerul Educaţiei Naţionale - PNL Ministerul Energiei - PNL Ministerul Agriculturii - PNL Ministerul Culturii - PNL Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - PNL Ministerul Justiţiei - USR-PLUS Ministerul Transporturilor - USR-PLUS Ministerul Sănătății - USR-PLUS Ministerul Fondurilor Europene - USR-PLUS Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - USR-PLUS Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - USR-PLUS Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - UDMR Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - UDMR Ministerul Sportului şi Tineretului - UDMR


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE