2024-05-19 11:53

Cioloș: ”Dacă alegerea PNL va fi PSD, atunci USR va intra, evident, în opoziţie”

 |  17:32
Cioloș: ”Dacă alegerea PNL va fi PSD, atunci USR va intra, evident, în opoziţie”

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a anunțat, marţi, că dacă PNL va face alianță cu PSD pentru formarea unui nou Guvern, Uniunea Salvați România va rămâne în opoziție în Parlament.

“Eu sper, totuşi, ca PNL să se mai gândească, să se gândească bine la ce duce acest drum şi să avem în perioada imediat următoare o discuţie de clarificare să vedem dacă e şi intenţia lor şi dacă această coaliţie care să modernizeze România e în continuare fezabilă. Altfel, urmează să se nască o alianţă toxică, al cărei scop va fi păstrarea privilegiilor şi piedici pentru dezvoltarea României, pentru că ştim încotro poate să ducă o astfel de alianţă. Am văzut şi care sunt pretenţiile PSD pentru intrarea la guvernare. Ştim ce a făcut PSD câtă vreme a fost la guvernare, deci cam putem intui la ce să ne aşteptăm. Noi am ieşit de la guvernare tocmai pentru că propunerile noastre de reformă şi de modernizare a ţării nu au mers într-un ritm suficient de susţinut”, a transmis el, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului USR, trebuie luate “de urgenţă” decizii în domeniile sanitar şi energetic, iar refacerea coaliţiei ar fi “soluţia cea mai bună”, deoarece programul de guvernare a fost negociat deja şi a fost agreată o structură a Cabinetului.

“Am crezut ieri, când PNL a anunţat că premierul desemnat îşi depune mandatul, că există o şansă pentru refacerea coaliţiei de modernizare a României. Din păcate, însă, în ultimele ore, vedem tot mai clar că intenţia unor lideri din PNL - şi înţeleg că nu e încă o decizie luată în PNL, dar apare tot mai evident că intenţia unor lideri din PNL este de a se arunca în braţele PSD şi re-formarea unei frăţii a partidelor vechi”, a afirmat Cioloş.

El a menţionat că, prin decizia PNL de a se abţine la vot, PSD a obţinut marţi funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor. În opinia sa, acest lucru reprezintă “un semnal, un simbol a ceea ce, probabil, urmează”.

În varianta unei coaliţii PNL - PSD, Uniunea Salvaţi România “va rămâne singura forţă politică pro-europeană, cu adevărat liberală, modernizatoare” şi care doreşte o Justiţie independentă, a mai susţinut Dacian Cioloş.

“Nu vedem cum cu PSD în Guvern se pot implementa reformele pe care USR şi PNL le-au convenit şi pe care oamenii le aşteptau”, a explicat el.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE