2024-05-03 12:18

Ce REPROȘURI îi aduce Florin Cîțu ministrului Rafila

 |  22:20
Ce REPROȘURI îi aduce Florin Cîțu ministrului Rafila

Florin Cîțu consideră că cifrele din Valu 5 nu sunt cu mult diferite de cele din Valul 4 și spune că vaccinul ar fi ajutat, iar dacă Guvernul sau ministrul Sănătăţii voia cu adevărat Certificat verde, el ar fi existat.

”O mie o sută de persoane care sunt la ATI, eu ţin minte că cifrele astea pe toţi ne speriau şi puneau presiune pe sistemul de sănătate. Ceea ce este diferit acum şi este, spun eu, mult mai grav, avem o presiune pe sistemul de sănătate mare, unde înseamnă costuri deja, dar avem şi o presiune pe sistemul economic, pentru că sunt zeci de mii de persoane zilnic infectate, ceea ce înseamnă că activităţile economice sunt perturbate. Este ca şi cum am închide întregi sectoare din economie, zilnic, oameni care trebuie să primească concediu medical. Vă spun că nota de plată, când am făcut în pandemie, atunci şi am închis a fost foarte mare. De aceea eu zic că vaccinarea ar fi ajutat. Decizia a fost alta. Până la urmă, dacă Guvernul sau dacă ministrul Sănătăţii voia cu adevărat acest certificat verde, el ar fi existat. Sau orice altă măsură, hai să nu-i spunem certificat verde, orice altă măsură care ar fi redus numărul de infectări şi ar fi redus numărul de decese, ar fi redus numărul de persoane la ATI”, a afirmat Florin Cîţu pentru B1tv.

Cîţu a spus că în condiţiile în care ministrul Sănătăţii este "un expert”, dacă Alexandru Rafila ar fi venit cu orice altă măsură, PNL ar fi acceptat-o dacă aceasta ar fi dus la scăderea numărului de îmbolnăviri.

Fostul premier a susţinut că nu îi aduce reproşuri actualului premier cu privire la faptul că nu a fost implementat certificatul verde COVID sau o altă soluţie, el arătând că "propunerile vin de la Ministerul Sănătăţii”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE