2024-05-03 00:16

Băsescu face dezvăluiri despre statul PARALEL și serviciile secrete: ”Mă aștept la orice, la ce e mai RĂU, pe viitor”

 |  20:46
Băsescu face dezvăluiri despre statul PARALEL și serviciile secrete: ”Mă aștept la orice, la ce e mai RĂU, pe viitor”

Lovit cu eticheta de colaborator al securității, dar și cu decizia de condamnare a Elenei Udrea- mâna sa dreaptă ca președinte - Traian Băsescu iese la rampă cu dezvăluiri despre serviciile secrete și statul paralel.

Traian Băsescu denunță acuzațiile celor care susțin că fostul președinte este creatorul statului paralel, condus din umbră de capii serviciilor secrete. 

„Tot văd teoria statului parelel creat de Băsescu. Spre exemplu, și azi, când e un eveniment, că e vorba de Elena Udrea sau altul, se vorbește de statul pe care l-a creat Băsescu. Sunt 8 ani de când nu mai sunt președinte. Vreau să aflu o singură lege inspirată de mine. Tot pachetul de legi ale Justiției a fost creat de marii profesori de drept români, asistați de specialiști de la Banca Mondială și UE. NU am modificat niciun cuvant din aceste legi, atunci când ele au venit la mine la promulgare. Am crezut în ce au făcut UE și Banca Mondială, alături de specialiștii noștri.

La începutul mandatului meu am sesizat că serviciile secrete sunt o vulnerabillitate. În 2007 am trimis un pachet de legi al serviciilor de informații, pachet însușit de guvern și votat în Parlament. Azi, legile care vizează demilitarizarea serviciilor, stau în sertarele de la Comisiile de specialitate din Parlament. Au fost dezvoltate de MI 6 și MI5. Nu s-a mișcat niciun parlamntar din comisii, până acum, să promoveze aceste legi. Eu nu știu, dar erau legi făcute după legi britanice.

Am fost 10 ani în Cosiliul European. Când se întrunea o majoritate ce nu convenea Germaniei, cancelarii spuneau că nu pot vota, până nu este consultată Curtea Constituțională de la Karlsrhue, care bloca orice decizie până nu se pronunța curtea. Niciodată Germania nu a acceptat ca deciziile Consiliului European să fie impus statelor fără consultarea Curților Constituționale. Azi, o decizie a Curții Europene de Justiție face pulbere CCR. Acea Comisie este dominată de Germania, care, prin oamenii numiți acolo încearcă să calce în picioare statele. Și se găsesc lichele care să pună CCR sub CJUE.

Nu mi aduc aminte numărul Hotărârii de Guvern, dar niciodată CSAT nu a cerut să se facă protocoale. Ele sunt inserate într-o HG a Guvernului Tăriceanu în care se spune despre protocoalele de colaborare între servicii și parchete, și cred că vorbim chiar de punctul 40 al unei astfel de Hotrâri de Guvern.

Am avut câteva note trimise de la servicii către DNA, de exemplu, pentru securizarea frontierelor, pentru Microsoft, trimise către mine, ca informare. În rest, protocoalele le-am văzut numai după ce am terminat mandatul. Am aflat de la domnul Dragnea ce se întâmpla săptămânal la K2. Ponta, Maior, Coldea, Kovesi, ăștia care dau acum lecții de moralitate. Dragnea spunea că acolo se stabileau arestări.

Eu am trimis-o pe doamna Udrea, știam că Ponta fusese jurist la domnul Cocoș, ca să găsească soluții pentru nominalizarile la DNA și alte servicii.

Nu am știut despre întâlnirile serviciilor, dar primeam informări de la oameni politici. Doamna Udrea a fost onestă și loială față de mine, iar ea avea trecere în anumite cercuri.

Nu e nicin semnatar al protocoalelor nu este anchetat, în prezent deci pot spune „hai sictir” celor care mă tot intreabă de ele și statul paralel. Vă confirm faptul că orice sistem poate fi prostituat de calitatea oamenilor.

Toți președinții miniștrii judecătorii jură că apără Constituția, nu am văzut să spune cineva că CJUE e lumina” a dezvăluit fostul președinte.

Băsescu a venit și cu o reacție după deciziile justiției din ultima perioadă:

”Mă aștept la orice, la ce e mai rău, pe viitor. Pentru orice mediocru, din orice sistem, este o virtute să-l amendeze pe Băsescu. Mă aștept ca și procesul în care e fiica mea să fie „rezolvat” de oamenii sistemului.

Au apărut 2 note noi despre doi colegi, care vizau probleme de maximă notoritate din 1973, iar eu, un elev sergent ce puteam să fac în fața unui colonel, trebuiaun să spun că nici eu nu ajungeam la Mamaia unde erau cetățeni cehi. Acolo unde cehii nici nu aveau nevoie de viză. Ce puteam să fac, să neg că sunt cu cheii? Aveam 22 de ani atunci.

Militarii NATO vin să ne apere, în timp ce tinerii români stau la coada la pașapoarte să fugă din țară. Noi cădem cu MIG-urile, cu tancul dăm inainte și zdrobim de zid oamenii, ăștia suntem. Avem o armată cu mai mulți generali decât sergenți”, a declarat Traian Băsescu la RealitateaPlus.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-04-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE