Actrița a povestit, pe pagina sa de Facebook, că a ajuns cu unul dintre fiii ei la un spital de pediatrie privat din Capitală, unde a avut parte de o întâmplare neplăcută. Medeea Marinescu și-a dus băiețelul la camera de gardă, însă nu s-a așteptat la ceea ce avea să urmeze.
„Sunt revoltată! Cum este posibil să ajungi la camera de gardă pediatrie la (…), cu un copil târându-se de dureri abdominale și vărsături, în imposibilitatea de a sta în picioare, și după o așteptare de două ore și treizeci de minute, timp în care tatăl a fost înștiințat doar că o consultație va fi 405 ron, să fim anunțați că nu există posibilitatea de a se face o ecografie abdominală (existând suspiciuni grave care necesitau o astfel intervenție), și ne-a fost sugerat să mergem la un spital de copii de stat”, a scris Medeea Marinescu pe contul său de Facebook.
Până la urmă, actrița a ajuns cu băiețelul ei la un spital de stat, unde a fost preluat imediat de către personalul medical.
„Scriu asta nu din dorință de a mă răzbuna, am lucruri mult mai importante de făcut, însă consider că oamenii trebuie să știe exact atunci când sunt dispuși să plătească o sumă de bani, de ce servicii pot sau nu pot beneficia atunci când apelează la serviciile unei clinici de urgență pediatrică fără ecograf, și fără o organizare care să permită o consultație în regim de urgență”, a mai completat Medeea Marinescu, în mediul online.