2024-05-05 09:26

Ozzy Osbourne lasă California pentru Anglia: „A venit timpul să mă întroc acasă...”

 |  16:56
Ozzy Osbourne lasă California pentru Anglia: „A venit timpul să mă întroc acasă...”

Rockerul britanic Ozzy Osbourne a dezvăluit că el şi soţia sa, Sharon, se vor muta din Los Angeles în Marea Britanie, informează DPA, preluată de Agerpres.

Solistul trupei Black Sabbath, originar din Birmingham, a declarat pentru „The Observer” că s-a "săturat" de numărul de atacuri armate din ţara sa adoptivă.

Vedeta, în vârstă de 73 de ani, a adăugat că nu vrea să moară în Statele Unite şi să fie îngropat în Forest Lawn, cimitirul din California preferat de numeroase celebrităţi.

Cuplul, care s-a căsătorit în 1982, urmează să se mute la Welders House, o clădire de 120 de ani din Buckinghamshire, Anglia, aflată în proprietatea sa.

"M-am săturat ca oamenii să fie ucişi în fiecare zi. Dumnezeu ştie câţi oameni au fost împuşcaţi în atacurile armate comise în şcoli", a precizat starul.

"Sunt englez. Vreau să mă întorc. Dar (...), dacă soţia mea ar fi spus că trebuie să mergem să trăim în Timbuktu, aş merge. Dar, nu, a venit timpul să mă întorc acasă", a subliniat vedeta.

Sharon Osbourne a insistat că decizia nu are nimic de a face cu faptul că Ozzy a fost diagnosticat cu boala Parkinson.

"Ştiam că oamenii vor crede asta. Dar nu este aşa. Este pur şi simplu timpul. America s-a schimbat atât de drastic. Nu mai sunt deloc Statele Unite ale Americii. Nimic nu mai este unit în ea. Este un loc foarte ciudat în care să trăieşti acum", a precizat ea.

Ozzy a fost solistul trupei de heavy metal Black Sabbath, pe care a format-o în 1969 alături de chitaristul Tony Iommi, de basistul Geezer Butler şi de toboşarul Bill Ward.

La începutul anilor 2000, el a devenit star de reality TV graţie emisiunii MTV "The Osbournes", alături de soţia sa şi de copiii lor.

Ozzy îşi va lansa cel de-al 13-lea album solo, "Patient Number 9", pe 9 septembrie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE