2024-05-07 22:04

Secretele Reginei Elisabeta: Care sunt regulile de la care nu se abate niciodata Regina Angliei

 |  11:00
Secretele Reginei Elisabeta: Care sunt regulile de la care nu se abate niciodata Regina Angliei

Arată extraordinar la vârsta pe care o are, iar acest lucru se datorează și obiceiurilor alimentare pe care regina Elisabeta le păstrează.

De când se știe, regina Elisabeta a II-a are mare grijă de felul în care arată și depune eforturi pentru a se menține mereu în formă.

Regina Elisabeta are un soi de căpșuni care îi poartă numele

Chiar dacă a ajuns la o vârstă destul de înaintată, regina Elisabeta reușește să-și păstreze sănătatea, iar acest lucru îi bucură pe toți londonezii. Fiica regelui George al VI-lea mănâncă cele mai bune alimente, mâncărurile fiind pregătite de cei mai buni specialiști. În plus, regina respectă cu strictețe câteva obiceiuri alimentare și nu se abate de la regulile sale. Despre aceste lucruri a vorbit fostul bucătar de la Palatul Buckingham, Darren McGrady.

Mănâncă de patru ori pe zi, în porții mici

Primul lucru de care regina are grijă este să mănânce de patru ori pe zi, în porții mici, iar acest lucru a făcut ca Elisabeta să-și mențină silueta. Surse din apropierea reginei susține că Suverana adoră deserturile pe bază de ciocolată, de aceea diminețile se răsfață cu o felie de tort. Însă niciodată nu consumă multe dulciuri, iar atunci când simte nevoia de ceva dulce, câteva pătrățele cu ciocolată neagră, cu un conținut ridicat de cacao, sunt de ajuns.

Nici o masă fără pește

De asemenea, regina adoră gustările cu somon afumat și peștele la grătar, de aceea bucătarii fac tot ce pot ca să-i intre în grații. Sunt puțini cei care știu că Suverana este o mare iubitoare de sezon, ba chiar are și un soi care îi poartă numele. Dar ea nu mănâncă decât fructe de sezon.

Nu în ultimul rând, nu există zi în care tradiția ceaiului să nu fie respectată așa cum scrie la carte. Bineînțeles, toți membrii Familiei Regale sunt cu ochii pe ceas, ca să nu întârzie. La fel ca și regina, prințul Charles preferă să bea ceai Darjeeling, care provine din vestul Bangalului, India, pe care îl consumă cu miere și lapte. Pe lângă acest sortiment, regina mai consumă Earl Grey.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE