2024-04-26 03:50

AUR și BRONZ pentru România la Campionatele Europene de GIMNASTICĂ RITMICĂ de la Tel Aviv

 |  23:03
AUR și BRONZ pentru România la Campionatele Europene de GIMNASTICĂ RITMICĂ de la Tel Aviv

Amalia Lică a câștigat medalia de aur în finala probei de măciuci a junioarelor, joi, la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Tel Aviv. Pe de altă parte, Christina Drăgan a cucerit bronzul în finala de la minge. Reamintim că junioarele noastre au cucerit medalia de argint, miercuri, în concursul pe echipe.

Cu 30,100 puncte, Lică le-a devansat în clasamentul final pe poloneza Liliana Lewinska (29,100) şi pe azera Kamila Gafarova (28,550). La rândul său, Christina Drăgan a cucerit bronzul în finala de la minge a junioarelor, cu 30,700 puncte. Pe primele două poziţii s-au clasat israelianca Michelle Munits (32,150 puncte) şi bulgăroaica Elvira Krasnovaeva (31,500).

La panglică, unde Lică obţinuse cea mai mare notă în calificări, tânăra gimnastă s-a clasat pe locul cinci, cu 27,750 puncte, la egalitate cu a patra clasată, germanca Anna-Maria Shatokhin. Munits a cucerit aurul (29,900), italianca Tara Dragas a luat argintul (29,050), iar Lewinska şi-a adjudecat bronzul (28,200). În cealaltă finală, la cerc, Christina Drăgan s-a clasat pe ultimul loc, opt, cu 27,750 puncte. Krasnobaeva a obţinut aurul, cu 31,900 puncte, argintul a revenit polonezei Lewinska, 31,400, iar Alona Tal Franco (Israel) a luat bronzul, cu 31,350.

La senioare, Annaliese Drăgan ocupă locul 17 în clasamentul la individual compus după două obiecte, cerc şi minge, cu 60,850 puncte, în timp ce Andreea Cristina Verdeş se află pe 18, cu 60,550. Lider este italianca Sofia Raffaeli, cu 69,850. Verdeş a fost a 15-a în calificările la cerc, cu 30,450, iar Drăgan s-a clasat pe 18, cu 30,100. Drăgan s-a clasat pe 16 în calificările la minge, cu 30,750, iar Verdeş a încheiat pe 19, cu 30,100.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE